Tribunalul Bucureşti dă vineri verdictul în dosarul în care Mario Iorgulescu este judecat pentru omor

Tribunalul București urmează să anunțe vineri, 10 februarie 2023, sentința în dosarul lui Mario Iorgulesdcu, fiul președintelui Ligii Profesioniste de Fotbal din România.

Tânărul este acuzat că a ucis un om, într-un accident de circulație produs în noaptea de 7 spre 8 septembrie 2019 pe fondul consumului de cocaină şi alcool.

Tribunalul București a rămas în pronunțare încă din data de 13 ianuarie, însă instanța a amânat de două ori pronunțarea.

Imediat după producerea accidentului, Iorgulescu Jr. a fugit în Italia, unde spune că ar fi internat la o clinică.

În august 2020, el a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de omor şi conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe.

Procurorii notează că, la data de 8 septembrie 2019, pe fondul unei crize de gelozie şi într-o stare de furie, având o alcoolemie de 1,96 g/l şi fiind sub influenţa cocainei, intenţionând să se deplaseze din satul Gulia, comuna Tărtăşeşti, spre un club din Parcul Herăstrău, Mario Iorgulescu a condus un autoturism marca Aston Martin model DBS, cu o viteză ce depăşea cu mult viteza legală de 50 km/h în localitate, şi a pătruns pe culoarea roşie a semaforului cu viteza de 145 km/h în intersecţia dintre Şoseaua Chitilei şi Strada Teodor Neagoe.

Potrivit anchetatorilor, Mario Iorgulescu a accelerat până la 162 de km/h, în momentul în care a trecut de un alt vehicul care circula cu viteză redusă pe banda I, după care a urcat maşina cu partea stângă pe un scuar, apăsând la maximum pedala la un vehicul echipat cu un motor ce dezvoltă 700 de cai putere, şi a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune frontală, la viteza de 143 km/h, cu un autoturism marca Audi, condus de un bărbat, care a decedat pe loc.

Din momentul în care a pătruns în intersecţie pe culoarea roşie a semaforului, Mario Iorgulescu nu a acţionat frâna, iar în momentul coliziunii pedala de acceleraţie era apăsată la maximum, explică procurorii.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here