Se anunță ploi abundente și vijelii în jumătate de țară. La munte ninge

Vremea rea continuă. Ploi abundente și vijelii sunt anunțate în jumătate de țară. La munte va viscoli și se va depune un nou strat de zăpadă. În Moldova se vor semnala precipitații mixte și polei.

Prognoza meteo publicată de ANM arată că vremea se va menține închisă și ploioasă și joi, urmând ca soarele să își facă apariția vineri, 13 ianuarie.

Joi, 12 ianuarie, se va răci, iar temperatura nu va mai depăși 8  grade Celsius în nicio regiune,. Vremea se va menține în continuare închisă și va ploua în nord-vestul țării, în Ardeal, Muntenia, București, Moldova și în Dobrogea, unde va fi cel mai cald, 11 grade Celsius. Abia vineri, 13 ianuarie, ploaia se va opri în aproape toate regiunile. Va mai ploua izolat doar în Ardeal, nord-vestul țării și în Banat. Temperatura va crește până la 10 grade Celsius.

Precipitații în majoritatea zonelor

Joi, 12 ianuarie, conform Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), vremea va fi în general închisă. Temporar mai ales pe parcursul zilei se vor semnala ploi în general slabe cantitativ, pe arii relativ extinse în sudul, centrul și estul țării și izolat în rest.

„Precipitații mixte ce vor depune polei se vor semnala în cea mai mare parte a Moldovei, iar pe arii restrânse și în estul Transilvaniei și posibil în nordul Munteniei. La munte vor predomina ninsorile, iar mai ales în Carpații Meridionali și local în Carpații Orientali se va depune strat de zăpadă (în general de 5-10 cm). Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări pe litoral și în deltă”, anunță meteorologii.

Temperaturile maxime mai scăzute față de ziua precedentă în cea mai mai mare parte a țării, se vor situa în general între 0 și 8 grade Celsius, iar cele minime vor fi cuprinse între  minus 3 și 5 grade Celsius. Trecător și pe arii restrânse va fi ceață.

La București se face si mai frig

În București, vremea va fi închisă și se va răci față de ziua precedentă. Temporar va mai ploua slab îndeosebi în prima parte a zilei, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura aerului nu va avea variații semnificative pe parcursul intervalului, astfel maxima va fi de 4 grade Celsius, iar minima se va situa în jurul a 2 grade Celsius.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here