Dosarul penal al fraților Tate, acuzați de constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de persoane și viol, nu este de cancan. Frații Andrew și Tristan Tate nu sunt vedete, nu sunt „influenceri”, așa cum au fost prezentați de presă inclusiv până în momentul reținerii lor de către DIICOT, nu sunt „investitori străini”, nu sunt modele de urmat.
Din contră, acest caz este încă o oglindă a modului complet greșit în care societatea românească și autoritățile penale tratează foarte grava problemă a exploatării sexuale prin violență și constrângere a femeilor și minorilor.
România este, de ani de zile, pe locul I în Uniunea Europeană ca sursă a traficului de persoane. Guvernul României nu îndeplinește în totalitate standardele minime în vederea eliminării traficului de ființe umane, a remarcat și Ambasada SUA la București, într-un raport publicat în august anul trecut (de altfel, una dintre victimele fraților Tate este cetățean american).
Documentul mai arată că numeroase ONG-uri au continuat să își exprime bănuiala că, de exemplu, inclusiv cei care ar trebui să îi protejeze pe minori – angajații unor centre de plasament pentru copii și ai unor centre rezidențiale pentru persoane cu dizabilități, de stat – înlesnesc traficul de persoane.
În 2021, autoritățile au identificat 488 de victime alte traficului de persoane în scop sexual sau pentru muncă forțată. 171 au fost copii. Potrivit cifrelor oficiale, sunt mai puține victime decât în 2020. Dar cifrele sunt contestate de către organizațiile neguvernamentale care activează în domeniu, pentru că multe persoane rămân neidentificate: fie nu pot, fie le e teamă să-și reclame agresorii.
Mai mult, instanțele sunt blânde cu traficanții, în prea puținele ocazii când astfel de rețele sunt destructurate.
Mulți dintre infractorii condamnați au primit sentințe cu suspendare sau sentințe care nu îndeplineau pedeapsa minimă stipulată în legea română, fapt care a slăbit descurajarea fenomenului, nu a reflectat adecvat natura infracțiunii și a zădărnicit eforturile mai ample de combatere a traficului de persoane, mai arată rapoartele SUA.
Un lucru care mă intrigă în acest dosar al fraților Tate: Tristan s-a stabilit în România din 2015, potrivit datelor din presă. L-a urmat și Andrew. Autoritățile din Marea Britanie au început să-l ancheteze pe acesta din urmă anul trecut.
DIICOT susține că cei doi au început să constituie un grup infracțional la începutul anului 2021. Totuși au fost reținuți abia la finalul lui 2022. Câte victime au făcut în tot acest timp cei doi împreună cu complicii lor? Câte persoane, dintre cele care nu apar în statisticile de mai sus, au fost identificate la timp și ajutate?
Tema traficului de persoane trebuie să devină principală în societatea românească. Noi toți trebuie să punem presiune pe autorități să-și schimbe atitudinea și să acționeze cu mai multă fermitate pentru a scoate România de pe rușinosul loc I în UE la acest capitol.
Frații Tate nu sunt vedete. Ei sunt doar vârful unui aisberg penal care distruge vieți.
