Călin Ciobotari
La răstimpuri, când te aștepți mai puțin, când zici că, gata, nu te-ai mai putea îndrăgosti niciodată, sau gata, n-ai mai avea niciodată acea vulnerabilitate care…, vine peste tine câte un spectacol care te îngenunchează și îți amintește de începuturile relației tale cu teatrul, când erai încă nepervertit, când nu căutai și nu vedeai greșeli, când simpla bucurie de a fi în sala aceea făcea ca restul nici să nu mai conteze. Mi s-a întâmplat recent, la Teatrul brăilean, unde „m-a făcut” Naufragiatul lui Andrei Huțuleac, actorul care ne obișnuise cu marile lovituri într-ale actoriei și care, iată, acum, începe să dea semne că nu e dispus să coboare nivelul nici în domeniul regiei.
Textul lui Donald Margulies, jucat, cred, pentru prima oară în spațiul românesc, e înșelător, construit pe multiple straturi de sens, aparent una din acele povești de aventuri menite să aprindă imaginația copiilor și să smulgă zâmbete de indulgentă înțelegere din partea adulților. Asistăm, așadar, la peripețiile unui anume Louis de Rougemont, un adolescent bolnăvicios care, la 17 ani, părăsește casa părintească și se îmbarcă pe un vapor ce pleacă spre Australia, spre a explora mări bogate în perle și furtuni. Un naufragiu, aborigeni, întâmplări nemaivăzute, 30 de ani de sălbăticie, apoi întoarcerea într-o Londră schimbată, industrializată, cu oameni ale căror preocupări nu mai lasă loc de manevră visului, imaginației. Margulies așază timpul faptelor în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, în decenii ale unor mari cotituri spre raționalitate, spre progres. În ultima parte, textul își schimbă radical mizele; dacă până atunci asistasem la aventurile live, derulate sub ochii noștri de un protagonist deopotrivă povestitor și actant, spre final piesa propune o confruntare extrem de dură, deși deghizată sub pojghițe subțiri de umor, cu o societate care nu doar că nu crede ceea ce aude, dar îl și etichetează pe cel ce ajunge să cerșească („un bănuț pentru o poveste”) cu titluri de șarlatan, grandoman, bolnav psihic etc.
Andrei Huțuleac păstrează jocul la dublu al piesei și îl amplifică: o delicatețe încântătoare traversează spectacolul de la un capăt la altul; în lectura sa, Louis de Rougemont devine un exponent foarte prețios al speciei umane, unul pândit de extincție definitivă; definițiile sale asupra adevărului, modul atât de personal în care se raportează la lume, luminozitatea lăuntrică, înclinația naturală spre bine, dar și ludicul, predispoziția pentru joc și poveste, pentru a face lumi din nimic, toate acestea sunt conduse cu precizie și sensibilitate de un regizor care știe că teatrul, printre multe alte funcții, o are și pe aceea de a restaura emoții și stări crezute pierdute. Evoluția personajului, de la copilul căruia nu-i plac biscuiții cu stafide, până la bătrânul care, aflat în anticamera morții, vrea, testamentar, să demonstreze omenirii că broaștele țestoase chiar pot fi călărite, este elocventă pentru un altfel de formare, de „dezvoltare personală” și de concluzii ale unei vieți. Indiferent dacă îl citim ca pe un Münchausen sau ca pe un Don Quijote, indiferent dacă încercăm să ne oglindim în el, ori dacă vedem în personaj o expresie umană a chiar ideii de teatru (minciună & poveste), Louis încă ne locuiește pe fiecare dintre noi, ca un sine îndepărtat ce nu-și găsește locul în această lume în care totul e programat, totul e predictibil, totul e explicabil rațional. Printre soluțiile regizorale de prim plan se numără, desigur, teatralitățile savuroase ce articulează scena și story-ul. Convenția, explicit folosită, ne demonstrează cât de simplă și cât de frumoasă poate fi o seară la teatru și cum patru actori și câteva obiecte mai mari sau mai mici pot naște avalanșe de personaje, de fapte, de situații, de rezolvări.
Un spectacol în sine îl reprezintă universul obiectual și dinamica acestui univers (scenografia e semnată de Maria Nicola): acvaticul juri că-i acvatic și nu o biată plapumă albastră, o corabie se naște sub ochii noștri, cu prora dată de un bătrân contrabas, cufere străvechi își deschid burțile pentru a adăposti personaje sau pentru a da la iveală alte obiecte ce vor produce sunete sau sensuri; lucrurile încetează să mai fie lucruri devenind un complex instrumentar într-o lume magică și totuși nespus de reală. Luminile lui Lucian Moga dau un farmec aparte acestor difuze linii dintre ceea ce există și ceea ce ar trebui să existe sau doar pare că există; ele alimentează inteligent imaginația spectatorului, decupând teritorii și temporalități în care totul devine posibil și în care nu ne mai mirăm de nimic. Sonoritățile produse tot live de cei patru actori din distribuție, fie prin manipularea unor obiecte care știu …să sune, fie prin frânturi de songuri ce procură diferite atmosfere, fie configurând convențional furtuni, valuri calme ce lovesc tandru nisipul, fie prin inventarea unor limbaje nemaiauzite, reprezintă și ele un highlight al Naufragiatului de la Brăila.
Ciprian Chiricheș, interpretul lui Louis, e impresionant: timp de două ore, într-un ritm alert, ține conectată o sală întreagă plimbând-o prin spațiu și timp, prin exteriorități și interiorități, prin povești de adormit copiii și prin filosofii dintre cele mai profunde. Histrionic, carismatic, cu o tehnică impecabilă dublată de abilitatea de a controla publicul și de a-l face să-l urmeze necondiționat, Chiricheș modifică gradual, în partea a doua, profilul personajului, decupând un fundal grav și anulând joaca de-a teatralitățile spre a face auzite discursurile din „fața cortinei”. Va reveni la convenție în ultima scenă, poate cea mai frumoasă a spectacolului, când, cocoțat pe o scară, chiar ne face să credem că da, e adevărat, țestoasele pot fi călărite. Îl secondează Nicholas Cațianis Jr. (de neuitat compoziția sa în câinele Bruno), Blanca Doba și Corina Borș, în sumedenie de personaje ce fac ca o distribuție mică să pară o teribilă aglomerare de mase… Bucuria jocului, pofta de a face teatru în chiar inima teatrului, teribila satisfacție de a spune că ceva este altceva, și că cineva e același dar e și altcineva sunt tot atâtea motive pentru care nu te mai saturi să privești la astfel de actori.
Nu ieși nemodificat din întâlnirea cu spectacolul lui Huțuleac. Australia, caracatițele, căutătorii de aur, borcanele cu perle, imaginea cristic-don-quijotică din final și multe altele te vor mai urmări o vreme. O tristețe difuză îți dă târcoale și, odată cu ea, o întrebare: n-ar fi fost mai bine să fim precum Louis de Rougemont decât să fi devenit ceea ce am devenit?! Măcar ne rămâne teatrul…
Teatrul „Maria Filotti” Brăila – Naufragiat! Fantasticele aventuri ale lui Louis Rougemont (povestite de el însuși), de Donald Margulies, traducere de Corina Moise. Regie: Andrei Huțuleac. Scenografia: Maria Nicola. Light design: Lucian Moga. Cu: Ciprian Chiricheș, Nicholas Cațianis Jr., Blanca Doba, Corina Borș. Data vizionării: 27 noiembrie 2022.
