Un bărbat judecat pentru înșelăciune, cu acuzația că a „umflat” cu aproape 240.000 de euro factura firmei la care lucra, iar banii au fost direcționați către firme pe care le controla, a fost declarat nevinovat. Sentința nu este definitivă, procesul fiind pe rolul Curții de Apel Cluj.
Un angajat al unei companii multinaționale din județul Sălaj a fost trimis în judecată pentru înșelăciune, fiind acuzat că, în calitate de șef al serviciului logistic, a pus în aplicare un mecanism prin care a obținut fraudulos aproape 240.000 de euro.
Potrivit rechizitoriului, trimis în judecată în 2018, în perioada ianuarie – septembrie 2013, angajatul companiei din Sălaj și-a indus în angajatorul instituind o „taxă de agent” și „taxe de manipulare in/out, sortare, încărcare marfă” care erau percepute de la firma de transport și virată în conturile a trei firme pe care le controla.
„Acţiunile de inducere în eroare, folosite de inculpat, în realizarea infracţiunii unice de înşelăciune, a constat în faptul că, profitând de prerogativele funcţiei de şef departament logistic în cadrul S.C…… S.R.L., potrivit căreia era abilitat să întocmească comenzile pentru transportul aerian şi naval, inculpatul a emis comenzi pentru prestarea serviciului de transport aerian către ……. (n.r. firma de transport), ocazie cu care în suma globală a inclus o sumă fixă de bani, pe care ulterior a încasat-o de la transportator sub formă de „taxă de agent”, respectiv „taxă de manipulare in/aut, sortare, încărcare marfă”, prin intermediul a trei firme toate controlate de inculpate”, se arată în rechizitoriu.
Potrivit acuzării, comenzile astfel emise erau prezentate ulterior conducerii societăţii, care, având încredere în inculpat, le-a semnat fără să aibă posibilitatea să cunoască împrejurarea că valoarea serviciului de transport este majorată nejustificat.
„Sumele astfel majorate erau facturate de cele trei societăţi controlate de inculpat către…. (firma de transport), în baza contractelor încheiate cu acesta, care la rândul său a fost în eroare, achitându-le crezând că sumele facturate reprezintă în realitate servicii de ambalare, sortare, încărcare și că aceste servicii sunt efectuate de cele trei societăţi şi nu de societăţile controlate de inculpat. Totodată, se reţine că, astfel încât să nu cunoască că în suma globală inculpatul a introdus o sumă de bani, ce reprezintă ”taxă de agent”, care era achitată de partea vătămată, ulterior ajungea în posesia inculpatului prin facturare şi încasare de la …..(n.r. transportator)”, se mai arată în rechizitoriu.
Potrivit procurorilor, profitând de funcția de de şef departament logistic, potrivit căreia era abilitat să întocmească comenzile pentru transportul aerian şi naval, inculpatul a emis comenzi pentru prestarea serviciului de transport aerian către două firme pe care le controla și care aveau nume apropiate unor companii renumite.
Astfel, era creată aparența că firmele controlate de bărbat sunt reprezentantele din România ale unor mari companii de transport aerian și maritim.
„În comenzile astfel emise, inculpatul a majorat cantităţile ce urmau a fi transportate, cu consecinţa majorării costului de transport, comenzi ce erau prezentate ulterior de inculpat conducerii societăţii, care având încredere în inculpat le-au semnat, fără să aibă posibilitatea să cunoască împrejurarea că valoarea serviciului de transport este majorată nejustificat. Transporturile erau efectuate în realitate de firme plătite de firma înfiinţată în acest scop de inculpat, astfel încât să se asigure că nu-i vor fi descoperite manoperele frauduloase”, mai spun procurorii.
Practic, se susține în rechizitoriu, prin firma sa, angajatul îi factura firmei la care lucra servicii de transport al cărei tarif era umflat, iar costul real era plătit ulterior firmelor care făceau în realitate transportul. Angajatul, spun procurorii, a devenit astfel un intermediar prejudiciind firma pentru care lucra.
De ce a fost declarat nevinovat angajatul
Judecătoria Șimleu Silvaniei l-a achitat pe bărbatul trimis în judecată arătând că „probele administrate în cauză şi analizate la stabilirea situaţiei de fapt, nu au fost în măsură să contureze vinovăţia” șefului serviciului Logistic și a complicelui său, trimis, de asemenea, în judecată.
„Instanța nu poate primi în niciun moment teza avansată, referitoare la mărirea artificială a prețurilor de transport, din moment ce persoana vătămată a efectuat plăți către societățile administrate de inculpați, plăți care erau cu aproximativ 2500 Euro mai mici (88.020,37 Euro – 85.767,92 Euro) decât inculpații au plătit transportatorilor din Olanda. În situația în care exista într-adevăr o majorare artificială, situația trebuia să fie tocmai invers, respectiv plățile făcute de către societățile inculpatului către transportatorii olandezi, să fie mai mici, decât sumele încasate de la persoana vătămată”, se arată în sentința Judecătoriei Șimleu Silvaniei.
Potrivit judecătorului este „de necontestat faptul că persoana vătămată a efectuat niște plăți pentru transportul unor bunuri, acele bunuri au fost transportate, iar ulterior transportului s-a dispus efectuarea plăților”.
„În raport de prima modalitate de înșelăciune reținută rezultă clar că nu au existat raporturi comerciale între societățile inculpatului și persoana vătămată, iar în raport de a doua modalitate reținută, plățile efectuate de societățile inculpatului sunt mai mari decât sumele încasate de la persoana vătămată, astfel încât orice discrepanțe privind serviciile prestate, cuantumul acestora, reprezintă doar o chestiune pur comercială nicidecum de natură penală”, se mai arată în sentință, care a fost atacată cu apel.
În aceeași sentință s-a mai arătat că dacă în relatia dintre inculpat și angajator poate avea efect un proces pe dreptul muncii. O sentință finală în acest caz va fi pronunțată de Curtea de Apel Cluj.