Deputaţii ruşi au cerut luni înăsprirea legii care sancţionează ”propaganda homosexuală”, un nou semn de consolidare a liniei conservatoare a Kremlinului în contextul relaţiilor tensionate cu Occidentul după agresiunea contra Ucrainei, relatează AFP, potrivit Agerpres.
Conform amendamentelor discutate în Duma de Stat, camera inferioară a Parlamentului rus, legea din 2013 care interzice ”propaganda homosexuală” în rândul minorilor va fi revizuită astfel încât să interzică de asemenea ”negarea valorilor familiale” şi ”promovarea orientărilor sexuale netradiţionale”.
”Operaţiunea specială (în Ucraina) se desfăşoară nu doar pe câmpul de luptă, ci şi în spiritul şi sufletul oamenilor”, a declarat şeful comisiei de informaţii din Duma de Stat, Alekandr Hinştein.
”Propaganda sodomiei se află cu adevărat în centrul influenţei practicate de inamicul nostru”, a spus la rândul său Konstantin Malofeev, miliardar şi magnat al mass-media cunoscut pentru poziţiile sale foarte conservatoare.
Amendamentele ar urma să fie adoptate toamna aceasta, a indicat preşedintele Dumei, Viaceslav Volodin, care a vorbit despre o legislaţie menită să ”protejeze” populaţia rusă.
Preşedintele rus Vladimir Putin a dispus luni guvernului să aloce 3,9 miliarde de ruble (64 de milioane de euro) pentru programe de educaţie patriotică. Potrivit Kremlinului, aceste programe cuprind ”conţinuturi digitale şi multimedia destinate dezvoltării patriotice şi spirituale a copiilor şi tineretului”.
Rusia şi-a consolidat în ultimii ani orientarea conservatoare, în faţa a ceea ce Putin a descris drept ”decadenţa” societăţii occidentale. Această direcţie a fost amplificată şi mai mult de când a început conflictul în Ucraina. Guvernul rus a introdus astfel o nouă materie în şcoli, ”conversaţii asupra a ceea ce este important”, conversaţii menite să promoveze patriotismul.
La începutul invaziei în Ucraina, patriarhul rus Kirill a elogiat şi el valorile tradiţionale ruse ce rezistă în faţa unui Occident ”decadent”, menţionând în special paradele gay, a căror organizare a descris-o drept un fel de ”test de loialitate” pe care statele occidentale îl impun celor care vor să facă parte din clubul lor. ”Pentru a intra în clubul acestor ţări, trebuie doar să organizezi o paradă gay pride”, a deplâns atunci patriarhul Kirill.