RADOR (16 octombrie) – Franța va livra sisteme de rachete antiaeriene cu rază scurtă de acțiune Crotale (SAM) în Ucraina, a declarat Sébastien Lecornu, ministrul francez al forțelor armate.
‘Vor fi utile în mod special în lupta împotriva dronelor și atacurilor aeriene’, a declarat ministrul, citat de Associated Press, anunță Rador.
El a amintit că Franța are 12 astfel de baterii ale apărări antiaeriene, dar nu a precizat câte dintre ele vor fi trimise în Ucraina. El a explicat că Ucraina va putea folosi bateriile Crotale, în două luni, timp în care forţele armate ucrainene vor învăța cum să le folosească.
În plus, ministrul a spus că până la 2.000 de soldați ucraineni vor fi instruiți în unitățile militare franceze. Timp de câteva săptămâni vor fi antrenați în luptă, prin utilizarea tehnologiei franceze.