Un clujean este acuzat de zeci de persoane că i-a țepuit cu aproape un milion de euro. Potrivit știridecluj.ro, oamenii s-au adunat marți, 26 iulie 2022, la blocul în care locuiește bărbatul, alertați că și-a făcut pașaport și va fugi din țară.
Potrivit sursei citate, povestea a început în urmă cu un an și jumătate. Unul dintre cei țepuiți de V.M. spune că sunt grupuri deja constituite de oameni înșelați, care au depus plângeri la poliție.
„Noi avem 20 de oameni înșelați în grup, dar mai sunt și alții. Omul ajunge undeva la 864.000 de euro luați împrumut. Cam atât am apucat noi să documentăm.
Eu nu știu cum îi proteștește pe atât de mulți oameni. Pot spune că m-a prostit și pe mine. M-a prins de ziua mea și i-am dat 3000 de euro. Mă suna în continuu. Eram prieteni și după ce i-am dat banii nu am mai dat de el.
Eu pot spune că sunt norocos, dar sunt alții care i-au dat 40.000 și alții 200.000 de euro. Nu dorm oamenii noaptea la gândul banilor pierduți.
El a avut cel mai bun service din Cluj și acum a ajuns la peste 800.000 de euro datorii”, a declarat unul dintre cei înșelați.
Sursa citată arată că păgubitul s-a dus cu țeparul la o cafea pentru că i-a spus că îi restituie banii, dar nu s-a întâmplat acest lucru. La blocul din Gheorgheni, unde stă țeparul, erau adunați cei înselați.
„I-am făcut plângere la poliție alături de alții, după ce am aflat că și-a făcut pașaport, lui și fostei soții, de care a divorțat pentru a nu fi trasă la răspundere. Acum ne-a spus tuturor că în 28 iulie ne restituie banii, dar toată lumea crede că este o altă țeapă și atunci va dispărea din țară. Este urmărit peste tot de cei care au de recuperat bani”, a mai spus unul dintre păgubiți.
”Omul știe foarte bine să vrăjească. Știe să te agațe. Este foarte bun la chestia asta. E pe mână cu concubina, de care a divorțat.
El nu are pe numele lui nimic. Are un teren sub sechestru și trei firme îl urmăresc pentru datorii”, a mai spus acesta, care nu știe ce a putut face cu banii luați împrumut.