Țeapă cu apartamente tip cutie de chibrituri: dezvoltatorul blocului de lângă podul Bucium a luat bani de la clienți, dar a ascuns faptul că autorizația este suspendată

@ O familie care a achitat un avans de 20.000 de euro pentru un apartament de 25 mp construit de Dragoș Iosub prin firma 3I Teknik SRL lângă podul Bucium l-a dat în judecată pe acesta pentru că nu a finalizat lucrările în termenul stabilit și pentru că nu a fost încheiată forma finală a contractului @ Autorizația de construire este suspendată, dar dezvoltatorul le-a ascuns acest lucru clienților @ Prin urmare, blocul nu poate fi intabulat, iar lucrările trebuiau sistate @ Iosub a încercat să câștige timp, oferind cumpărătorilor o reducere de 1.000 de euro, dar nu a reușit să respecte nici cel de al doilea termen stabilit prin contract @ La proces, dezvoltatorul invocă „forța majoră” pentru a nu returna banii clienților nemulțumiți, pretinzând că nu el este vinovat pentru faptul că a construit ilegal @ Autorizția pentru blocul de lângă podul Bucium a fost emisă ilegal în condițiile în care PUZ-ul a fost realizat pentru „hală de producție și sediu firmă” și nu pentu bloc de locuințe colective

Clienții păcăliți de dezvoltatorul Dragoș Iosub, administratorul societății 3I Teknik SRL, încep șă-și ceară înapoi banii plătiți pentru apartamentele fantomă de la baza podului Bucium. Societatea 3I Teknik a construit ilegal un imobil P+2 în baza unei autorizații care fusese suspendată. În tot acest timp, Dragoș Iosub nu și-a anunțat clienții că autorizația este atacată de Prefectură în instanță pentru a fi anulată. Ba chiar a continuat să vândă apartamente fără a specifica acest detaliu posibililor clienți. Procesul anulării autorizației se află în faza judecății pe fond, astfel că blocul nu poate fi încă intabulat. Dezvoltatorul nu poate finaliza tranzacțiile cu clienții de la care a încasat avansuri consistente, dar nici nu le spune adevăratul motiv pentru care nu poate face acest lucru.

Clienți duși cu zăhărelul

În aprilie 2022, familia Loredana și Cezar Paul C. au depus la Judecătoria Iași o cerere de chemare în judecată a societății 3I Teknik prin care solicită rezoluțiunea antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat cu aceasta și restituirea avansului de 20.000 de euro. Clienții arată că în ianuarie 2021 s-au înțeles cu Dragoș Iosub să cumpere un apartament cu o cameră, în suprafață de 25,31 mp, în blocul de la pasajul Bucium. Prețul convenit pentru vânzare a fost de 28.500 euro cu TVA inclus, din care 20.000 euro s-au achitat la perfectarea antecontractului. Diferența de 8.500 euro trebuia să fie achitată de clienți la data încheierii contractului de vânzare în formă autentică, respectiv până pe 30.04.2021.

Deși la acea dată autorizația în baza căreia construia 3i Teknik blocul respectiv era suspendată, existând un litigiu în instanță, acest lucru nu a fost menționat în antecontract. Cu autorizația de construire suspendată, dezvoltatorul nu avea cum să finalizeze tranzacțiile notariale la finalul lunii aprilie. Astfel, Dragoș Iosub  a încercat să mai câștige timp, oferind reduceri la prețul apartamentelor în schimbul decalării datei de perfectare a contractelor. Familia C. a semnat în octombrie 2021 un act adițional la promisiunea de vânzare prin care a acceptat decalarea datei pentru semnarea contractului de vânzare cumpărare până pe 31 martie 2022, primind în schimb un discount de 1.000 de euro din prețul convenit anterior. Cum litigiul privind autorizația de construire nu a fost finalizat, dezvoltatorul nu a putut semna contractul de vânzare cumpărare nici până la noul termen limită de 31 martie 2022. Iosub nu s-a prezentat la notariat și nici nu le-a comunicat clienților de ce nu se poate semna contractul. Le-a dat niște răspunsuri evazive și nu le-a spus despre faptul că autorizația de construire este suspendată. În lipsa unor răspunsuri concrete, familia C. a început demersurile pentru recuperarea avansului achitat.

Dezvoltatorul invocă forța majoră pentru a nu restitui banii

Dragoș Iosub se apără și spune că societatea sa nu se află în culpă. Dezvoltatorul invocă o prevedere din promisiunea de vânzare referitoare la forța majoră.

Forța majoră exonerează de răspundere pe partea care o invocă și suspendă derularea prezentului antecontract, care se prelungește în mod corespunzător cu durata existenței cazului de forță majoră. (…) Termenul prevăzut pentru încheierea contractului de vânzare cumpărare se va prelungi de drept cu perioada pentru care a intervenit un caz de forță majoră ori cu perioada în care lucrările vor fi oprite de autorități ori cu perioada stării de urgență”, se precizează în antecontract.

Sintagma perioada în care lucrările vor fi oprite de autorități este folosită acum de Iosub pentru a nu returna banii clienților, considerând că antecontractele sunt încă valabile. La fel ca și în fața notarului, Iosub minte prin omisiune și nu precizează în mod clar faptul că Prefectura a cerut anularea autorizației de construire, acesta fiind motivul pentru care nu a putut perfecta contractul de vânzare.

În cazul de față, cu privire la imobilul în care se află apartamentul ce face obiectul Antecontractului există pe rolul Tribunalului Iași un dosar, motiv pentru care lucrările au fost oprite și nu s-a încheiat contractul de vânzare cumpărare. Până la finalizarea litigiului, termenul de încheiere a contractului de vânzare cumpărare este prelungit de drept, astfel încât nu ne aflăm în prezența unei neexecutări a contractului de a atrage rezoluțiunea, restituirea avansului sau orice alte consecințe ale desființării contractului. Reclamanții au cunoscut că la data semnării antecontractului blocul se află în curs de edificare și și-au asumat acest aspect. În concluzie, neexistând o neexecutare a obligației de a încheia contractul de vânzare cumpărare, ci intervenind doar prelungirea termenului la care va fi încheiat contractul, antecontractul nu poate fi rezolvit. În plus, rezoluțiunea presupune o culpă în neexecutarea (ceea ce nu este cazul) obligației valabil născute. Or, evenimentul care a avut loc și care a împiedicat încheierea contractului până în prezent nu presupune o culpă a subscrisei”, menționează avocatul societății 3i Teknik în întâmpinarea depusă la Judecătoria Iași.

Ilegalitatea în 3 pași!

  1. Pe 31 martie 2015, Consiliul Local Iași aprobă hotărârea nr. 112 privind Planul Urbanistic Zonal propus de societatea Omega Tub SA pentru un teren situat la baza podului Bucium. ”Se aprobă Planul Urbanistic Zonal – Iaşi, B-DUL SOCOLA FN ( FOSTĂ ŞOSEAUA SOCOLA NR. 39), NUMAR CADASTRAL 131544, întocmit în vederea construirii unei hale de producție, sediu de firma şi împrejmuire teren proprietate privată persoană juridică.” se specifică precizează în dispozitivul hotărârii adoptate.
  2. Pe 25 octombrie 2016, la cererea Omegatub SA, Primăria Iași eliberează autorizația cu numărul 1005. Potrivit informațiilor publicate pe site-ul Primăriei Municipiului Iași, Omegatub a obținut, în baza PUZ-ului menționat anterior, o autorizație pentru construirea unui imobil de locuințe cu 23 de apartamente și regim de înălțime P+2E. „Construire imobil de locuințe conform PUZ aprobat prin HCL 112/31.03.2015. Aria construită 255,80 mp, aria desfășurată construită 767,40 mp, POT 33%, CUT=0,9, H=P+2E. Parter 6 apartamente cu o cameră, 1 apartament cu 2 camere, etaj 1 – 8 apartamente cu 1 cameră și etaj 2 – 8 apartamente cu 1 camera.”
  3. În 2018 Omegatub SA vinde terenul de la baza podului Bucium împreună cu autorizația de contruire către societatea 3I Teknik SRL. În aprilie 2019, Primăria Iași eliberează o nouă autorizație de construire pentru terenul în cauză. Obiectul documentului cu numărul 388/11.04.2019 îl reprezintă ”continuarea lucrărilor autorizate prin autorizația nr 1005/2016” deși lucrările nu fuseseră demarate. Modificările aduse la proiect necesitau reluarea procedurii PUZ de la capăt, inclusiv avizul comisiei de urbanism. Adică alt timp pierdut și mulți bani cheltuiți!

Prefectul trage de timp 7 luni

În februarie 2021, 7IAȘI publica un amplu material în care dezvăluie toate aceste ilegalități patronate de mafia din Primăria Iași. după apariția articolului, prefectul liberal Marian Grigoraș anunță verificarea legalității autorizației. La vremea respectivă, pe amplasament fusese săpată groapa pentru noul imobil. În joc intră pilele liberale ale dezvoltatorului și timp de șapte luni de zile, din februarie până în octombrie, prefectul Marian Grigoraș a fost „căzut pe gânduri”. Abia pe 6 octombrie, Prefectura Iași a înregistrat la Tribunal acțiunea privind anularea autorizației emisă pentru construire locuințe colective pe Șoseaua Bucium nr. 39, în stâng podului pe sensul de ieșire din Iași. În toată această perioadă dezvoltatorul ridicase deja blocul.

Mafia din Primărie complice până la capăt

Legislația în vigoare prevede faptul că autorizația de construire se suspendă în momentul în care Prefectura atacă documentul în instanță. Practic, din acel moment dezvoltatorul trebuia să oprească toate lucrările. În realitate, 3I Teknik SRL a continuat să construiască în toată această perioadă, ba chiar a scos și apartamentele la vânzare. Primăria lui Chirica, în loc să sesizeze Parchetul pentru că dezvoltatorul a construit ilegal, a făcut demersuri pentru a ajuta 3i Teknik să intabuleze blocul! Mihai Chirica și arhitectul șef au semnat o adresă către Ispectoratul de Stat în construcții prin care notifica finalizarea lucrărilor la blocul ilegal, procedură prealabilă recepției și edificării construcției.

Rareș Neamțu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here