Super-bugetarul cu șase job-uri la stat. Managerul de la Spiridon a câștigat 260.000 lei, fiind pontat în două locuri în același timp

@ Omul pentru care ziua are mai mult de 24 de ore: Dan Timofte este manager la Spitalul Sf. Spiridon, medic chirurg în cadrul Clinicii a III-a Chirurgie, desfășoară activitate didactică la Universitatea de Medicină și Farmacie Iași, la Universitatea de Medicină Veterinară Iași și la Spitalul Clinic Județean de Urgențe Timișoara @ În plus, este cercetător în cadrul unui proiect derulat de Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior (UEFISCDI București) @ Din slujbele de la stat, anul trecut, Timofte a câștigat de 260.000 lei @ Deși legislația și contractul de management interzic efectuarea de consultații și intervenții chirurgicale în timpul programului de manager, în perioada ianuarie-aprilie 2022, Daniel Vasile Timofte a pontat 62 intervenții chirurgicale: 28 de operații de reducție gastrică, 18 bypass-uri gastrice, 9 colecistectomii laparoscopice, etc, toate în cursul dimenții, în intervalul orar în care ar fi trebuit să gestioneze activitatea întregului Spital @ În primele patru luni din acest an au fost 82 de zile lucrătoare @ În cel puțin 62 dintre acestea, managerul Timofte a încălcat contractul de management prestând activitate medicală @ De când a devenit manager al Spitalului Sf. Spiridon, Daniel Vasile Timofte a realizat peste 200 de intervenții chirurgicale în timpul de lucru în care, de fapt, ar fi trebuit să-și exercite funcția de conducere

Managerul Spitalului Sf. Spiridon din Iași, Daniel Vasile Timofte a devenit un fel de Superman al job-urilor. Timofte are șase locuri de muncă, toate la stat, unde muncește doar în zilele lucrătoare, de luni până vineri. A încasat peste 260.000 lei în 2021 de pe urma lor, dar nimeni nu se întreabă cum reușește un om să facă față la șase locuri de muncă. Principala funcție a lui Timofte este cea de manager al Spitalului Sf. Spiridon, unde trebuie să desfășoare o activitate de 8 ore zilnic. Teoretic, la Spitalul Sf. Spiridon, Timofte este manager între orele 8 și 16, după care prestează activitate la cel de al doilea job, în calitate de medic chirurg în cadrul Clinicii a III-a Chirurgie. Dacă Timofte respectă legea și contractul de management, tot după orele 16.00 se presupune că desfășoară activitate didactică la alte trei locuri de muncă: Universitatea de Medicină și Farmacie Iași, la Universitatea de Medicină Veterinară Iași și la Spitalul Clinic Județean de Urgențe Timișoara. Iar după ce le dovedește și pe acestea mai are timp și pentru activitate de cercetare în cadrul unui proiect derulat de Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior (UEFISCDI București).

Medic da, manager nu!

În realitate, ziua nu are suficiente ore pentru toate job-urile lui Timofte, așa că managerul și-a scurtat și adaptat de la sine putere programul administrativ. Astfel, potrivit informațiilor și datelor oficiale existente, Daniel Vasile Timofte realizează consultații și intervenții chirurgicale (activitatea de medic) în timpul programului de lucru alocat pentru funcția de manager. Acest lucru este interzis explicit atât de legislație cât și de contractul de management încheiat cu Ministerul Sănătății. Spre exemplu, în intervalul ianuarie-aprilie 2022, Daniel Vasile Timofte a realizat 62 intervenții chirurgicale: 28 de operații de reducție gastrică, 18 bypass-uri gastrice, 9 colecistectomii laparoscopice, etc, toate în cursul dimenții, în intervalul orar în care ar fi trebuit să gestioneze activitatea întregului Spital. Deci, cel puțin 62 de pacienți au fost consultați, operați și monitorizați post intervenție de către Timofte. Această activitate este desfășurată zilnic de către Daniel Vasile Timofte, fapt ce îi afectează timpul pe care îl alocă pentru conducerea Spitalului Sf, Spiridon. În primele patru luni din acest an au fost 82 de zile lucrătoare. În cel puțin 62 dintre ele, managerul Timofte a încălcat contractul de management prestând activitate medicală. Chiar dacă cifrele prezentate se referă doar la lunile ianuarie –aprilie 2022, situația este similară și în celelate luni. De când a devenit manager al Spitalului Sf. Spiridon, Daniel Vasile Timofte a realizat peste 200 de intervenții chirurgicale în timpul de lucru în care, de fapt, ar fi trebuit să-și exercite funcția de conducere.

Pontajele managerului falsificate

De un an și jumătate, de când Timofte este manager al Spitalului, raportările oficiale arată că acesta și-a respectat programul de lucru, respectiv luni-vineri între orele 8.00-16.00. Totodată, știm că managerul Timofte a realizat în această perioadă aproximativ 200 de intervenții chirurgicale în cursul dimineții care se suprapun peste programul de lucru al managerului. Asta înseamnă că cineva a întocmit în fals pontajele managerului pentru a atesta în mod nereal că acesta a fost în biroul administrativ și nu în sala de operații. În același timp, raportările intervențiilor chirurgicale se raportează în timp real către Casa de Asigurări de Sănătate. Cum au fost raportate operațiile efectuate de către Timofte către CASS? Cine a măsluit pontajele și celelalte registre interne pentru ca pe hârtie să pară că Timofte a fost prezent în cabinetul de manager când de fapt el se afla în sala de operații?

Contractul de management, încălcat

Potrivit legislației în vigoare, persoanele care îndeplinesc funcția de manager al unui spital pot desfășura activitate medicală în instituția respectivă, doar în afara programului de lucru alocat pentru conducerea unității medicale. Și fără afectarea bunului mers al unității sanitare! Contractul de management încheiat de Daniel Vasile Timofte cu Ministerul Sănătății prevede desfășurarea activității de manager în intervalul ora 08.00-16.00, concomitent cu programul de lucru al personalului administrativ. În realitate, Daniel Vasile Timofte își face apariția la biroul de manager în jurul prânzului, după ce își termină de efectuat operațiile și consultațiile medicale în cadrul Clinicii de Chirurgie. Chiar și atunci, personalului administrativ sau medicilor le este greu să comunice cu managerul Spitalului Sf. Spiridon pentru că acesta refuză aproape orice discuție despre administrarea unității medicale. Niciodată nu are timp, mereu spune că e pe fugă. S-a ajuns până acolo încât angajații sunt nevoiți să facă hârtii scrise pe care să le înregistreze la registratură pentru a aduce la cunoștința lui Timofte problemele grave cu care se confruntă Spitalul Sf. Spiridon. Însă nici acestea nu primesc răspuns. Încălcarea repetată a contractului de management se sancționează cu demiterea managerului. Așa spune legea. Trebuie doar ca cineva să o pună în aplicare!

Ministerul Sănătății doarme

Spitalul Sf. Spiridon este în subordinea Ministerului Sănătății. Buna funcționare a unității medicale depinde nu numai de modul în care este aceasta condusă ci și de grija pe care o arată autoritatea tutelară. De la preluarea funcției de manager de către Daniel Vasile Timofte, Spitalul Sf. Spiridon este în picaj. Unitatea medicală se confruntă cu o criză acută a medicamentelor, a reactivilor și a altor materiale sanitare necesare desfășurării activității de zi cu zi. Licitațiile pentru medicamente și reactivi sunt blocate în mod intenționat de aproape doi ani, iar achiziițile se fac direct, cu încălcarea legii. Așa cum aratăt și în alte materiale publicate, auditul intern al Spitalului a descoperit aceste ilegalități, iar managerul Daniel Vasile Timofte ascunde acel raport de aproape un an de zile. La nivelul ministerului aceste date sunt cunoscute, însă ministrul Rafila este mai preocupat de propria campanie de imagine decât de rezolvarea problemelor din Sănătate. Legea permite autorității tutelare, adică Ministerului Sănătății, să intervină, măsurile mergând chiar posibilitatea demiterii managerului. Impresia generală a cadrelor medicale de la Sf. Spiridon este că la nivelul Ministerului Sănătății se dorește de fapt distrugerea spitalului, lipsa de implicare fiind modalitatea în care se accelerează acest proces.

Ce activități mai desfășoară Timofte?

Așa cum spuneam, postul de manager al Spitalului Sf. Spiridon nu este singurul loc de muncă al lui Daniel Vasile Timofte. Potrivit declarației de avere, Timofte mai are alte cinci job-uri, toate în instituții publice, cu program de funcționare doar în zilele lucrătoare, de luni până vineri. În cadrul Spitalului Sf. Spiridon, Timofte desfășoară și activitate medicală, respectiv cea de chirurg în cadrul Clinicii de Chirurgie, job care teoretic se desfășoară în afara programului de manager. Timofte este profesor cu jumătate de normă la UMF Iași, susține ore și în cadrul USAMV Iași, dar în același timp are și activitate didactică în cadrul Spitalului Județean de Urgență Timișoara. Totodată, Daniel Vasile Timofte desfășoară și activitate de cercetare în cadrul unui proiect derulat de Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării București, instituție aflată în subordinea Ministerului Educației. Așadar, șase job-uri, toate desfășurate doar în zilele lucrătoare! Când reușește Timofte să desfășoare toate aceste activități și să respecte programul de lucru în toate cele cinci instituții publice?!

Rareș Neamțu

 

 

1 COMENTARIU

  1. Ce surpriza! Verificați ce face managerul de la Spitalul Municipal de Urgenta Pascani! Și el este chirurg și face câte 10 gărzi pe luna. Operează în timpul programului de manager. Condiții de munca mizerabile.. unii angajați obligați sa muncească în subsolul spitalului in camere fără geamuri, pâine mucegaita la bolnavi, angajari pe banda rulanta cu mii koko postul de asistenta, sporuri platite la maxim doar la lingăi, achiziții numai pe urgenta…și lista poate continua

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here