Examenul de Evaluare Naţională, sesiunea 14-30 iunie 2022, începe, marţi, cu proba scrisă la Limba şi literatura română, la care sunt aşteptaţi peste 155.000 de absolvenţi ai clasei a VIII care s-au înscris pentru susţinerea examenului.
„Evaluarea Naţională pentru elevii clasei a VIII-a (EN VIII 2022) se desfăşoară în perioada 14 – 30 iunie 2022. Conform situaţiei centralizate de către Ministerul Educaţiei pe baza informaţiilor furnizate de inspectoratele şcolare judeţene, 155.820 de absolvenţi ai clasei a VIII-a au fost înscrişi în vederea susţinerii examenului. Examenul începe marţi, 14 iunie, cu proba scrisă la Limba şi literatura română. Joi, 16 iunie, se va desfăşura proba la Matematică, iar vineri, 17 iunie, va avea loc proba la Limba şi literatura maternă”, a informat un comunicat transmis de Ministerul Educaţiei.
Primele rezultate vor fi afişate joi, 23 iunie, până la ora 14,00.
Contestaţiile pot fi depuse în zilele de 23 iunie (în intervalul orar 16,00 – 19,00) şi 24 iunie (în intervalul orar 8,00 – 12,00). Acestea pot fi transmise şi prin mijloace electronice. Candidaţii care depun/transmit contestaţiile completează, semnează şi depun/transmit şi o declaraţie-tip în care se menţionează că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere. Pentru candidaţii minori, documentele sunt semnate şi de către părinţii/reprezentanţii legali ai acestora.
Rezultatele finale vor fi afişate joi, 30 iunie.
Accesul candidaţilor în unităţile de învăţământ/centre de examen este permis în intervalul orar 8,00 – 8,30. Candidaţii trebuie să aibă asupra lor un act de identitate valid şi instrumente de scris cu cerneală sau pastă albastră pentru redactarea lucrărilor scrise. Pentru executarea schemelor şi a desenelor pot folosi şi creion negru.
„Probele încep la ora 9,00, când candidaţii vor primi broşura cu subiectele şi hârtie ştampilată pentru ciorne. Precizăm că, la probele scrise ale Evaluării Naţionale – 2022, candidaţii primesc subiectele sub formă de broşură, putând să solicite şi pagini suplimentare dacă este cazul. Timpul de redactare a subiectelor din cadrul fiecărei probe scrise este de 120 de minute (două ore), calculate după cele 15 minute alocate pentru completarea casetei de identificare. Asistenţii vor verifica datele înscrise de candidaţi şi vor secretiza caseta”, evidenţiază sursa citată.
Beneficiază de prelungirea timpului de lucru, cu maximum două ore, candidaţii pentru care s-a aprobat această solicitare de către Comisia Judeţeană de Organizare a Evaluării Naţionale, în baza prevederilor Procedurii nr. 25.464/11.02.2022 cu privire la asigurarea condiţiilor de egalizare a şanselor pentru elevii cu deficienţe de vedere, deficienţe de auz şi tulburări de neurodezvoltare care susţin examenele naţionale în anul 2022.
Probele sunt monitorizate audio-video.
Este interzisă introducerea în sălile de examen a oricărui tip de materiale ajutătoare: manuale, dicţionare, notiţe, însemnări, cărţi, ciorne, rezumate, culegeri etc., care pot fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, precum şi a telefoanelor mobile şi a instrumentelor electronice de calcul, de stocare de informaţii sau de comunicare. De asemenea, se interzice candidaţilor să introducă în sala de examen ghiozdane, rucsacuri, sacoşe, poşete şi altele asemenea, candidaţii având obligaţia de a lăsa obiectele menţionate în sala de depozitare a obiectelor personale stabilită de comisia din unitatea de învăţământ/centrul de examen în acest scop. Nu sunt acceptaţi în examen candidaţii care refuză depozitarea obiectelor în sala stabilită de comisie în acest scop.
Ministerul Educaţiei pune la dispoziţia celor interesaţi o linie TELVERDE – 0800801100 – pentru sesizarea eventualelor disfuncţionalităţi privind desfăşurarea Evaluării Naţionale. Numărul va fi disponibil pe durata probelor scrise (14 şi 16 iunie, între orele 8,00 – 16,00, respectiv vineri, 17 iunie, între orele 8,00 -14,00).
Totodată, potrivit unei decizii aprobate prin ordin de ministru, lucrările scrise ale absolvenţilor de clasa a VIII-a din judeţul Dâmboviţa vor fi evaluate digitalizat în cadrul unui program-pilot derulat în premieră în acest an (pentru examenul de bacalaureat această pilotare se va desfăşura în judeţul Călăraşi), precizează comunicatul Ministerului Educaţiei.
Comunicarea rezultatelor obţinute se face anonimizat, atât în centrele de examen, cât şi pe Internet, respectându-se Regulamentul general privind protecţia datelor personale. Mai exact, vor fi utilizate coduri individuale care înlocuiesc numele şi prenumele candidaţilor şi care au fost distribuite candidaţilor, pe bază de semnătură de primire, la prima probă susţinută.
Media generală obţinută în cadrul Evaluării Naţionale are o pondere de 80% în calculul mediei de admitere în clasa a IX-a. Absolvenţii clasei a VIII-a îşi vor putea continua studiile în învăţământul liceal sau profesional, fiind asigurate locuri pentru toţi elevii care au finalizat ciclul gimnazial.