Suma cu care încercat un român să-i cumpere pe polițiștii fugăriți de fiul său: „Dacă se mai întâmplă vreodată veniţi la mine şi…”

Un bărbat din județul Neamț a fost condamnat în primă instanță la un an și șase luni de închisoare cu suspendare pentru că a încercat să le dea mită unor polițiști de care fiul său a fugit. Sentința nu este definitivă, putând fi atacată cu apel.

Tribunalul Neamț a pronunțat o primă sentință într-un dosar de dare de mită în care a fost trimis în judecată un bărbat acuzat că a încercat să le dea polițiștilor 1.000 de lei pentru a nu-i lua fiului său permisul. Concret, fiul bărbatului judecat pentru dare de mită a condus cu viteză și a refuzat să oprească la semnalul polițiștilor.

Când au mers să îl caute acasă pe fugar, polițiștii au fost luați în primire de tatăl tânărului. Tatăl a încercat să îi înduplece pe polițiști să nu îi ia permisul, iar pentru asta s-a arătat dispus să îi mituiască pe polițiști.

„Inculpatul a menţionat că fiul său a încercat mai mulţi ani să îşi găsească de lucru în Marea Britanie, iar de circa 4 luni lucra la un aeroport, ca şofer, motiv pentru care avea nevoie de permisul de conducere. După ce organele de poliţie au revenit la autospeciala de poliţie, inculpatul a început să insiste să nu îi reţină permisul de conducere şi să îi aplice doar o amendă, fără reţinerea permisului, ştiind că dacă plăteşte amenda în România poate primi permisul de conducere emis de autorităţile din Marea Britanie şi părăsi ţara”, se arată în rechizitoriu.

Bărbatul a fost încurajat să dea mită după ce unul dintre agenți i-a spus că „nu se poate, pentru că sunt doi”. Din asta, bărbatul a înțeles că „este posibilă rezolvarea situaţiei dacă oferă o sumă mai mare de bani”.

„Atunci, le-a spus organelor de poliţie că dacă se poate face ceva, le oferă o sumă mai mare de bani, că să îl ajute pe fiul său, în sensul de a nu îi aplica sancţiunea administrativă a reţinerii permisului de conducere”, se mai arată în rechizitoriu.

În momentul în care bărbatul a încercat să dea mită, unul dintre polițiști l-a înregistrat cu telefonul mobil și l-a denunțat. „Vă promit în numele lui Dumnezeu, dacă se mai întâmplă vreodată veniţi la mine şi…”, se aude bărbatul spunând, în înregistrare.

La proces, bărbatul judecat pentru luare de mită a recunoscut tot, fiind condamnat la un an și șase luni de închisoare cu suspendare.

„La nivel naţional, corupţia reprezintă încă o maladie socială extinsă şi alarmantă, care împiedică evoluţia firească şi progresul, un fenomen infracţional care atentează la valori sociale fundamentale ocrotite de legea penală şi reclamă o reacţie fermă şi adecvată a organelor judiciare, respectiv o acţiune eficientă de combatere a acestui flagel, chiar şi în ipotezele în care funcţionarul nu acceptă/primeşte foloasele care nu i se cuvin, pentru a descuraja orice iniţiativă în această privinţă şi a asigura corecta derulare a raporturilor de serviciu.

Aşa fiind, în concret, instanţa subliniază că fapta relevată de ansamblul probator analizat în cauză prezintă un grad moderat de pericol pentru ordinea publică, raportat la toate circumstanţele descrise, respectiv la cuantumul nu foarte ridicat al sumei de bani oferite de inculpată agenţilor de poliţie (1000 lei), la scopul urmărit (evitarea aplicării unor sancţiuni contravenţionale) – care nu a fost realizat, la conduita inculpatului ulterior comiterii faptei (inculpatul a abandonat demersul infracţional doar după ce oferta sa a fost respinsă în mod repetat de lucrătorii de poliţie)”, se arată în sentința Tribunalului Neamț, care nu este definitivă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here