Fostul preşedinte al SUA Donald Trump evocase posibilitatea de a se ”trage în picioarele” protestatarilor adunaţi în jurul Casei Albe în timpul manifestaţiilor antirasiste din 2020, potrivit unei cărţi care urmează să fie publicată de fostul secretar al apărării american Mark Esper, transmite AFP.
În extrase obţinute de Axios şi publicate luni, fostul şef al Pentagonului din perioada iulie – noiembrie 2020 relatează că, în marja demonstraţiilor antirasiste din iunie 2020, preşedintele, extrem de iritat, ar fi declarat în Biroul Oval: ”Nu puteţi pur şi simplu să trageţi în partea de sus? Trageţi în picioare sau aşa ceva”.
Pe 1 iunie 2020, zona din apropierea Casei Albe a fost teatrul unor demonstraţii violente, la câteva zile după moartea afro-americanului George Floyd, ucis de un poliţist alb la Minneapolis, în nordul Statelor Unite.
Contextul, potrivit lui Mark Esper, era ”suprarealist”, a scris acesta în memoriile sale care vor fi publicate pe 10 mai în Statele Unite şi intitulate ‘A Sacred Oath’ (‘Un jurământ sacru’).
”Vestea bună: nu a fost o decizie dificilă” de a nu da curs ideii lansate de către preşedintele republican, continuă Esper.
Într-o carte publicată în august 2021, jurnalistul Michael Bender a relatat deja că miliardarul exclamase de mai multe ori: ”Trageţi sus”, în marja aceloraşi manifestaţii.