despre oamenii răstigniți de Răul din alți oameni
Demult, pe cînd eram copil, bunica mea maternă ( credincioasă, cum erau mai toate bunicile ), mi-a spus, lîngă poarta mare din fier care dădea în ograda noastră ,, din spate ,, , o vorbă pe care am ținut-o minte întotdeauna. O vorbă care m-a mirat, fiindcă nu era deloc pe potriva credinței creștine în care mămaia s-a născut și a murit : ,, Și raiul, și iadul îs aicea, pe pămînt, printre oameni ,,.
Spusese vorba asta cu un fel de resemnare cumva tăioasă. Și cred că a fost printre puținele dăți în care eu, ateu și atunci, și acum, am fost de acord, instantaneu, cu mămaia. Mda, asta e, sînt și din ăștia ca mine, la fel cum mai sînt și o mulțime de oameni care nu sînt albi, blonzi, înalți, cu ochi albaștri și ,, contribuția ,, la biserică plătită în avans.
Vorba asta a bunică-mii am auzit-o, pe urmă, și la alți oameni, care nu păreau a fi nici musulmani, nici atei, ci tot creștini. Mi-am adus aminte de vorba asta acum, cînd am început să scriu despre Victoria, Vika, mama cît un copil a lui Vladislav, Vladik, băiatul mic, blond și bolnav de cancer, internat la spitalul de copii din Iaşi.
Dacă ai vedea-o pe mama lui Vladik într-un grup de elevi de clasa a opta, probabil ai crede că e cea mai mărunțică dintre colegii ei. Doar că Vika era profesoară de limba ucraineană în Nikolaev, înainte de a ajunge să se refugieze în subsolul rece și părăsit al maternității din orașul asediat de armata lui Putin. Și înainte de a putea să fugă, cum a putut, de moarte și de alte chinuri decît cel de a ști că are un copil mic bolnav de cancer.
Acum cîteva zile, am fost pentru prima oară în salonul unde sînt internați Vika și Vladik, ca să fiu translator de limba rusă pentru cîteva explicații medicale liniștitoare, explicații considerate utile de doamna doctor care conduce secția de oncologie pediatrică. Și, fără să fiu vreun delicat care jelește furnicile călcate pe trotuar, recunosc că nu mi-a fost ușor să văd mama aceea cît un copil plîngînd în brațele doamnei doctor, alături de patul unde micul Vladik, cu o față galbenă ca de ceară, se amăgea, somnolent, cu suzeta.
Copiii omorîți în Mariupol și în spitalele din restul Ucrainei nu mai au nici măcar șansa grea de a spera într-o vindecare sau în mîncarea de spital, de care Vika mi-a spus că e mulțumită. Și, cînd am întrebat-o de ce ar avea nevoie, mi-a spus că are de toate în spital, doar niște fructe pentru copil să-i aduc, dacă pot. Și că o ajută să stea de vorbă cu cineva, fiindcă nu știe engleză, franceză sau altă limbă vest-europeană. Mda, uităm mult prea des vorba lui rabi Ieșua din Nazaret : nu va trăi omul numai cu pîine.
Doar că, dincolo de toate învățăturile dez-sălbăticitoare ale învățătorului Ieșua, acest război ne arată, din nou, că Dumnezeu e mort demult, dacă a existat vreodată. Sau că e doar unica nădejde, psihologică și ficțională, a mamelor, copiilor și celorlalte victime absolut nevinovate. Vă rog frumos ( și cît pot de politicos ), lăsați naibii toată vorbăria cu franjuri teologici, uitați-vă doar la copiii morți în subsolurile din Mariupol sau din restul Ucrainei și spuneți-mi : unde dracu’ era orice dumnezeu bun, cînd acei copii au murit ? Eu cred că era tot acolo unde era în vremea lagărelor lui Hitler și Stalin, a genocidurilor lui Mao, Pol Pot sau a altor năpaste umanoide : nicăieri. În locul lui era și este doar Răul iadului din oameni, oblojit cu greu ( și prea puțin ) de micile bucăți de rai omenesc. Restul sînt iluzii paleative.
Ucraina poate învinge Rusia în acest război, peste cîteva luni sau peste cîțiva ani. Dar morții nu-i mai aduce înapoi nici o victorie, fie ea cît de eroică sau de meritată. Nici chinurile celor scăpați cumva vii din iadul războiului nu le mai pot șterge sau răscumpăra nimic și nimeni. Micile sau marile bucăți de rai omenesc pot doar pansa niște răni care nu se vor vindeca niciodată. Nici pe pămîntul rece și plin de glod din Mariupol ori din Viena, nici în cerul ipotetic al raiului cu îngeri un pic ocupați.
Desigur, îl putem blestema oricît, pe bună dreptate, pe călăul Putin. Doar că el ( la fel ca Stalin, Hitler, Mao etc ) e doar un simptom extrem al Răului din oameni. Și al alienării umane. Nu, nici bombele atomice de la Hiroșima și Nagasaki, nici bombardamentele de la Dresda sau București, în ultimul război mondial, n-au fost vreo minune dumnezeiască ori vreo dovadă de bunătate umană. Iar numele lor e tot Leghiune.
Pentru alte lămuriri sau indignări, înainte de a mă scrie pe toacă, adresați-vă domnilor generali ziși ,, patriarhul Daniel ,, și ,, patriarhul Kiril al Rusiei ,,. Sau popii Falustrat Clefan de la Vlădiceni, marele duhovnic al Iașului și a toată pravoslabniceala mentală ( ăla care, plin de dragoste creștină, zice că două labe date peste bot fimeii îs în regulă ) . Și nu uitați : acesta e planul lui Dumnezeu pentru voi. Sau pentru oi rătăcite dintotdeauna, cu ciobani bolnavi și lupi în blană de cîine. Amin.
Lucian Postu
Lucian Postu este publicist şi consultant politic, PR & media. A fost corespondent BBC şi Radio Europa Liberă , consultant BBC pentru Republica Moldova şi editorialist al mai multor publicaţii. Foloseşte ortografia recomandată de Institutul de Filologie ” Al. Philippide ” din Iaşi, cu excepția cuvîntului ” romîn ” și a derivatelor sale.
