Maxar publică imagini din satelit – Mai multe gropi comune descoperite în Ucraina

Forţele ruse care s-au retras din oraşul Bucha au lăsat în urmă un adevărat masacru, dar grozăviile sunt pe departe de a fi terminate. Imaginile din satelit oferite de compania de supraveghere Maxar înfăţişează mai multe gropi comune.

Imaginile din satelit oferite de compania Maxar înfăţişează mai multe gropi comune, dintre care unele neterminate. Armata rusă nu a anticipat momentul retragerii şi astfel unele morminte comune au rămas neterminate, informează Mediafax.

Se poate observa în imagine un şanţ lung de 14 metri şi adânc de trei, săpat lângă biserica Biserica Sf. Andrei din Bucha. Plecarea precipitată a forţelor de ocupaţie ruse a făcut ca, din fericire, planul macabru să nu fie dus la bun sfârşit.

Aceasta este una dintre multele gropi săpate de ruşi în zonele în care s-au dat lupte grele. Autorităţile ucrainene preconizează că vor mai fi descoperite multe astfel de morminte, în care civilii şi-au găsit sfârşitul.

Ucraina a condamnat masacrul în timp ce Rusia neagă acuzaţiile, pe care le consideră drept o provocare la adresa integrităţii morale a trupelor sale, cu scopul de a le discredita imaginea în ochii lumii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here