Trupele ruse care ocupă centrala de la Cernobîl ”au jefuit și distrus” un laborator de șase milioane de euro

Oficiali ucraineni susțin că ocupanții ruși de la centrala nucleară de la Cernobîl „au jefuit şi distrus” un laborator de la faţa locului.

Agenţia de Stat a Ucrainei pentru Managementul Zonei de Excluziune a declarat că ruşii au deteriorat Laboratorul Central de Analiză – care a procesat o mulţime de deşeuri radioactive, spune BBC.

Agenţia de stat a anunţat într-o postare pe Facebook că laboratorul avea „probe foarte active şi mostre de radionuclizi, care astăzi sunt în mâinile inamicului”.

Laboratorul, care a costat aproximativ şase milioane de euro, conţinea şi „echipamente de analiză valoroase”, care nu erau disponibile în altă parte în Europa, a spus agenţia.

Cernobîl – locul celui mai grav accident nuclear din lume în 1986 – nu este o centrală electrică funcţională, dar necesită totuşi un management constant.

Ruşii au capturat-o în primele zile ale războiului luna trecută şi ţinuseră acolo muncitori câteva săptămâni înainte ca unii să fie eliberaţi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here