Trump îi avertizează pe liderii lumii: Nu va jucați cu Putin. Este pornit și în stare să provoace și Al III-lea război mondial

Donald Trump a făcut speculații afirmând că invazia Rusiei în Ucraina ar putea duce la un al treilea război mondial, el criticându-l totodată pe Joe Biden pentru felul în care ripostează în fața agresiunii lui Vladimir Putin, potrivit The Independent, citat de Rador.

“Asta ar putea duce la un al treilea război mondial. Văd ce se întâmplă”, a declarat el, sâmbătă, în cursul unui miting din Carolina de Sud, adăugând totodată că succesorul său ar mai putea încă “pune capăt acestei tragedii fără să îi arunce pe americani într-un război macabru și extrem de sângeros”.

În același timp, un fost ambasador american în Ucraina a spus că din anumite documente rezultă că Trump a încercat să blocheze ajutorul militar acordat Ucrainei, care fusese adoptat de Congres, și a făcut asta în 2019, printr-o convorbire telefonică cu Volodimir Zelenski, care l-ar fi ambiționat pe președintele rus.

“Cred că asta a însemnat cu siguranță ceva. Cred că Putin a văzut că Trump vede în Ucraina… un pion”, a declarat duminică, pe canalul NBC, Marie Yovanovitch.

Trump a fost contestat pentru prima oară în urma unei anchete a Congresului din care reieșea că a încercat să blocheze ajutorul militar și că l-a invitat pe președintele Zelenski la Casa Albă, cerându-i în schimb ca el să anunțe deschiderea unei anchete cu privire la (familia) Biden și promovând totodată ideea că Ucraina, și nu Rusia, s-a amestecat în alegerile din 2016.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here