O companie low-cost introduce două zboruri pe zi între Iaşi şi Bucureşti. Care vor fi orele de decolare

Compania BlueAir va introduce două zboruri pe zi între Iaşi şi Bucureşti.

Acest lucru se va întâmpla începând cu 1 aprilie. Biletele pentru această rută sunt disponibile pe site-ul companiei.

De la Iaşi, avioanele vor decola zilnic către Bucureşti la orele 5.00 şi 15.00, zborurile retur fiind programate la 6.35 şi 16.35. Pe site-ul companiei aeriene se pot achiziţiona bilete pentru această rută.

Blue Air are în prezent trei zboruri pe săptămână între Iaşi şi Bucureşti, în timp ce Tarom are între două şi patru curse zilnice de la Iaşi către capitala ţării.

Cât priveşte zborurile externe pe care Blue Air intenţiona să le deschidă pe aeroportul din Iaşi, acestea au fost amânate pentru luna iunie. Este vorba despre cursele către Barcelona, Paris, Roma, Bruxelles şi Koln.

Pe de altă parte, aeroportul ieşean anunţă pe pagina de Facebook că din luna martie vor fi reintroduse nouă rute externe suspendate în primele două luni ale anului din cauza pandemiei.

Conducerea aeroportului susţine totodată că traficul a crescut cu 180 la sută în ianuarie 2022 faţă de aceeaşi lună a anului trecut, ajungând la 53.756 pasageri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here