Călin Ciobotari
Există nu puține prejudecăți legate de revenirea la literatura română clasică și aducerea ei pe scena teatrală. Mai ales atunci când reverența în fața acestei literaturi este excesiv de adâncă și explicit făcută, mai degrabă într-un mod gratuit decât în urma unei reevaluări oneste a textului clasic și a unei probări a lui din perspectiva prezentului. Îmi era, recunosc, teamă de Baltagul de la Ateneul ieșean, mai ales că instituția respectivă nu ne obișnuise să avem mari așteptări de la ceea ce întâmplă, din punct de vedere teatral, în programele ei. Teama s-a dovedit nejustificată. Toma Hogea, experimentat om de teatru, bun cunoscător al operei sadoveniene (a mai avut de-a face de două ori în cariera sa cu Baltagul, o dată ca actor, cu decenii în urmă, a doua oară, în anii 2000, ca regizor), a reușit un spectacol curat, cu energii puternice, cu interpretări actoricești surprinzătoare, deopotrivă clasic prin fidelitatea totală față de text și modern, prin accentele subtile, inteligent plasate prin scenografie, muzică și, mai ales, prin jocul atât de nuanțat al actriței Maia Morgenstern.
Nașterea spectacolului nu a fost deloc una simplă. Moștenitorul drepturilor de autor al lui Sadoveanu a impus condiții extrem de stricte, mergând până la a furniza o dramatizare proprie, de tip mai mult literar decât teatral, cu cantități semnificative de text original și cu soluții discutabile, terne, precum introducerea unui personaj-narator. Realizatorii spectacolului riscau să ajungă într-o fundătură, împotmolindu-se în tot felul de negocieri sterile cu această „instanță” meta-teatrală ce pare că vine din alte timpuri, când dramaturgi orgolioși (cel mai cunoscut în acest sens rămâne Paul Everac) aproape că se transformă din colaboratori ai echipei în organe de cercetare ce urmăresc respectarea clauzelor contractuale. Dincolo de aceste inconveniente, de care Toma Hogea nu s-a sfiit să vorbească public (a se vedea emisiunea „Scena”), atașamentul de proiect și creativitatea echipei (spre exemplu, „naratorul” e redus la o voce ce acompaniază intrarea în sală a publicului) au făcut ca spectacolul să fie dus la bun sfârșit.
Baltagul de la Ateneu, privit în întregul său, rămâne o „lectură” foarte atentă a romanului, lectură centrată pe câteva direcții bine reliefate: dragostea necondiționată a unei femei simple față de soțul ei (noblețea unei iubiri nu depinde de bibliografiile parcurse!), ambiția acestei femei de a afla adevărul, pentru asta înfruntând limitele justiției timpului ei, apoi etalarea unei remarcabile personalități feminine fără alunecarea spre ceea ce numim astăzi „discurs feminist”, și, nu în ultimul rând, pledoaria implicită pentru calitatea și validitatea unei opere precum cea sadoveniană. Păstrarea multora dintre arhaismele textului original comportă evidente riscuri de înțelegere din partea generațiilor i-phone însă, în același timp, readuce la lumină un fond lingvistic adeseori spectaculos prin rezonanțe sonore și capacitate de semnificare. Avem de-a face și cu o foarte migăloasă reconstituire a unei lumi a satului românesc, funcție pe care teatrul contemporan nu și-o asumă decât arareori.
Toată construcția este ridicată, nici nu se putea altfel, pe personajul și, mai ales, pe personalitatea scenică a Maiei Morgenstern. Actrița pune la bătaie toate calitățile pe care le are, compunând o Vitoria Lipan greu de egalat de acum înainte. Ea este simultan munteanca această neștiutoare de carte, dar cu o inteligență emoțională veritabilă, și Maia, cea pe care o știm cu toții, temperamentală și sensibilă, vulcanică și poetică. Din melanjul dintre personalitatea artistului și cea a personajului livresc se naște această Vitoria, inconfundabilă, particulară și, totuși, însumând toate Vitoriile pe care deceniile de lectură pe Baltagul ni le-au furnizat. Intensitatea prezenței în scenă a Maiei Morgenstern e teribilă; ea impune ritmurile, atmosfera și energiile generale, conduce relațiile și obligă jocul la miză mare al celorlalți actori. E o adevărată lecție de actorie modul în care, din voce și simplă postură corporală, actrița reușește să creeze nu doar stări, ci lumi, vizualități, temporalități. Sonoră, înalt audibilă în registrele grave, uneori răscolitor de intimă, aptă de a se nuanța pe detalii, această voce rămâne în memoria spectatorului ca fiind adevărata voce a Vitoriei Lipan, iluzie (nu convenție) pe care teatrul de calitate o reușește la răstimpuri. În jurul Maiei prind viață celelalte figuri ale Baltagului, multe dintre ele personaje de un pitoresc bine controlat și condus, uneori cu note acute de dramatism, alteori cu frânturi de umor ce contrapunctează tonurile grave. Codrin Dănilă face la milimetru două compoziții de neuitat (preotul și Ilie Cuțui), Dumitru Florescu excelează în întunecatul Calistrat Bogza, Erica Moldovan aduce în scenă solidaritatea arhaică feminină, într-un personaj (Maria Vasiliu) pe care îți dorești să îl vezi cât mai mult în scenă; tot Erica asigură și asistența de regie. Li se alătură, peste nivelul lor obișnuit, Răzvan Grosu (Gheorghiță), Cezara Fantu (Minodora), Florin Gorgos (Iorgu Vasiliu), Florin Gardan (subprefectul), Gelu Ciobotaru (prefectul), Alexandra Paftală și Mariana Dumitrache (babele) și așa mai departe. Toată distribuția (înțeleg că s-au făcut modificări chiar în ziua reprezentației vizionată de mine) funcționează impecabil, atât în plan individual cât mai ales pe relație. Parte din echipăinterpretează mai multe roluri, ceea ce nu împiedica o omogenitate a creațiilor actoricești cum rar ai ocazia să vezi. Teo Corban e și el parte (doar video) din această echipă. Începutul și finalul spectacolului îi aparțin unui Nichifor Lipan oniric, spectral.
O discuție aparte comportă scenografia Alinei Dincă Pușcașu. Probabil unul dintre cei mai buni creatori de costum teatral din România prezentului, Alina valorizează la maximum frumusețea și sobrietatea costumului popular bucovinean, oferindu-ne bucuria unor autentice experiențe cultural-vizuale (din păcate, insuficient puse în valoare de eclerajul general al spectacolului). Nu se mulțumește cu atât; își asumă riscul unui decor care deschide lumea Baltagului spre regiunile mai ample ale unui etos românesc profund, de factură brâncușiană. Cele două structuri de înălțime pe care scenografa ieșeană le propune evocă fără îndoială zborurile delicat-suple a la Brâncuși plecând din cumpenele de fântână și ajungând în imagini ale temporalității (limbi imense de timp în implacabilă mișcare) și ale sacrului. Sunt, cred, unele dintre cele mai puternice obiecte-metaforă pe care le-am văzut pe scenele românești în ultimul timp. Ele intră într-un foarte bun dialog cu muzica originală lui Tibor Cari, una ce își are sursa într-un melos arhaic popular, completat de foarte sugestivalese „culturalizări” sonore, mixaj ce deschide, dezvoltă creativ, inspiră și îmbogățesc receptarea. O altă metaforă-obiect este drumul în ușoară pantă ce traversează în adâncime, vag șerpuit, scena; un drum simbolic al acestei femei ce pleacă în căutarea adevărului, un drum ce ascunde, în frunzișul veșted de sub el, mormântul de toamnă continuă al lui Nichifor Lipan. Nu foarte convingătoare, în schimb, rezolvările unor scene precum cea a câinelui și, în general, sub potențialul lui Andrei Cozlac componenta de video-design. Finalul, cumva tăiat, putea să-și găsească și rezolvări mai bune.
Sper ca Ateneul Național Iași să învețe ceva din acest spectacol care contrazice talmeș-balmeșul repertorial, kitsch-ul și compromisul estetic care, cel puțin pe mine, m-au ținut departe de această scenă în toți acești ani. Ar fi păcat ca episodul acesta teatral să rămână accidental și să nu genereze și alte efecte decât încasări, sau împopoțonări manageriale…
Ateneul Național Iași – Baltagul, după Mihail Sadoveanu. Regie și adaptare scenică: Toma Hogea. Asistent regie: Erica Moldovan. Scenografia: Alina Dincă Pușcașu. Mizica: Cari Tibor. Video design: Andrei Cozlac. Cu: Maia Morgenstern, Alexandra Paftală, Răzvan Grosu, Cezara Fantu, Dumitru Florescu, Codrin Dănilă,Erica Moldovan, Florin Gorgos, Florin Gardan, Dani Popa, Gelu Ciobotaru, Mara Lucaci, Mariana Dumitrache, Mălina Balcan, Teo Corban. Data reprezentației vizionate: 28 ianuarie 2022.
