Alexandru Rafila comentează cazul Novak Djokovic: ‘Eu sunt un om învățat să respect legea’

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila (PSD), a declarat duminică, la Antena 3, despre cazul tenismenului Novak Djokovic care nu este primit în Australia pentru că nu e vaccinat, că sportivul nu ar putea să pună în pericol sănătatea publică dacă este testat negativ și marea majoritate a australienilor sunt vaccinați. Pe de altă parte, se pune o problemă de legalitate.

  • „Părerea mea este ca e o problema de natura legala in Australia, daca a respectat sau nu reglementarile din Australia, cred ca mai degraba acolo este discutia. Eu sunt un om invatat sa respect legea si daca respectam legea, indiferent daca ne convine sau nu, tara noastra se va schimba in bine”, a afirmat Rafila.

Guvernul australian a subliniat, duminică, că liderul mondial al tenisului Novak Djokovic „nu este vaccinat împotriva Covid-19” şi consideră că bătălia sa juridică pentru a a rămâne în Australia este sortită eşecului, în ajunul analizării recursului său, informează AFP.

Într-un raport de concluzii de 13 pagini, publicate duminică, înaintea audierii de luni dimineaţă, avocaţii guvernului australian scot în evidenţă faptul că tenismanul sârb nu „este vaccinat”.

În cadrul unei audieri publice prevăzută pentru luni dimineaţă, la ora locală 10:00 (23:00 GMT), judecătorul federal Anthony Kelly trebuie să examineze recursul liderului mondial, care a făcut călătoria pentru a participa la Australian Open, primul turneu de Mare Şlem al sezonului, care debutează pe 17 ianuarie.

Conform concluziilor avocaţilor guvernului australian, persoanele nevaccinate prezintă mai multe riscuri de a infecta alte persoane şi deci de a îngreuna sistemul de sănătate. Totodată, avocaţii consultaţi de ministrul de Interne, Karen Andrews, resping totodată argumentul conform căruia Djokovic nu a fost tratat de manieră echitabilă la sosirea în Australia.

Conform acestora, jucătorul sârb a avut tot timpul necesar să explice cazul său ofiţerului de imigrare de la aeroportul din Melbourne şi a avut posibilitatea să-şi contacteze avocaţii, contrar afirmaţiilor sale.

„Această cerere de viză trebuie refuzată”, susţin avocaţii executivului australian.

În schimb, avocaţii liderului mondial arată că Djokovic beneficiază de o scutire de vaccinare împotriva Covid-19 întrucât a contractat virusul în luna decembrie, conform document depus sâmbătă la tribunal.

„Data primului test Covid PCR pozitiv a fost înregistrată pe 16 decembrie 2021″, au declarat aceştia într-un document depus la tribunalul federal, în încercarea de a anula respingerea vizei sale de intrare în Australia.

Campionul sârb a fost plasat la centrul Park Hotel, pentru solicitanţii de azil din Melbourne la sosirea în Australia, şi aşteaptă răspunsul la apelul său împotriva respingerii vizei sale de către autorităţile australiene şi a scutirii sale medicale, pentru a putea participa la Australian Open luna aceasta fără a fi vaccinat împotriva coronavirusului.

Djokovic, care nu a spus niciodată dacă s-a vaccinat sau nu împotriva Covid-19, a primit o ”derogare medicală” pentru a putea juca primul Grand Slam al anului (17-30 ianuarie). Această derogare, ale cărei motive nu au fost explicate, a stârnit multe critici în Australia, în presă, în lumea politică şi cea a sportului.

Djokovic, care a contestat joi în justiţie decizia autorităţilor australiene de a-i anula viza şi de a-l expulza din ţară, a obţinut o suspendare a acestei decizii şi în consecinţă nu va fi expulzat, urmând să rămână până luni într-un hotel din Melbourne.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here