Prognoza specialiștilor pentru piața locuințelor în 2022: Se va prăbuși sau va fi un boom imobiliar?

Specialiștii din imobiliare prevăd un 2022 dominat de maxime istorice ale prețurilor apartamentelor de vânzare. Nevoia de spațiu, dar și costurile ridicate îi determină tot mai frecvent pe cumpărători să migreze spre periferii și în rural

În luna decembrie, prețurile la apartamentele de vânzare în Cluj-Napoca au atins 1.960 de euro/mp, o creștere de aproape 9% față de aceeași perioadă a anului trecut. În București prețurile s-au situat la nivelul de 1.630 de euro/mp, cu 13,2% mai mult față de decembrie 2020, în timp ce la Brașov, prețul mediu a atins 1.380 euro/mp, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, creșterea fiind de aproape 15%. În Timișoara prețurile au avut o evoluție mai lentă. În orașul de pe Bega, prețul mediu este de 1.320 euro/ metru pătrat, cu o variație de sub 5% față de 2020.

”Pe sfârșit de an, vorbim de o ușoară stagnare în dinamica tranzacțională, ca urmare a perioadei apropiate de Sărbători, însă, începând cu luna ianuarie 2022, trendul va fi din nou unul crescător și, potrivit analizelor noastre, prețurile pe metru pătrat vor atinge maxime istorice, a spus Cătălin Priscorniță, CEO al companiei imobiliare Blitz. ”Cauzele creșterii prețurilor sunt inflația și banii din piață ușor de accesat. În plus, criza materiei prime a generat scumpirea materialelor de construcție, ceea ce a dus, în cele din urmă, la creșterea costurilor dezvoltatorilor imobiliari.”

În marile orașe din România se acordă foarte greu autorizațiile de construcție și acest lucru va influența dinamica cererii și a ofertei imobiliare din viitor. ”Sunt mii de dosare depuse la primării, dar neautorizate, pe fondul birocrației autorităților și al procesului îngreunat de actualizare a Planurilor Urbanistice Generale. Consecința este creșterea prețului per metru pătrat la vânzare” a explicat Cătălin Priscorniță, conform Mediafax.

Nu doar autorizațiile de construcție încetinesc avântul pieței, ci și alți factori economici. Marea provocare a anului 2021 din imobiliare a fost lipsa forței de muncă. Se estimează că, în acest moment, deficitul este de peste 500.000 de muncitori în domeniu.

Odată cu pandemia, cumpărătorii și-au schimbat preferințele și au migrat către suprafețe locative mai mari. Oamenii au început să gândească distanțele în minute și nu în kilometri și, din nevoia de spațiu, s-au orientat către case cu grădină, terasă sau curte, situate la periferia orașelor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here