@ Avocatul ieșean Mircea Hotnog nu a plătit chiria pentru vila în care locuiește, iar proprietarul a obținut executarea silită a acestuia @ Chiar dacă ar fi putut conform contractului să-i interzică accesul în casă, nu a apelat la acest drept @ Hotnog a închiriat o vilă pe trei niveluri cu 900 de euro/lună @ Contractul mai prevede faptul că în cazul în care Hotnog întârzie la plată chiriei sau utilităților cu mai mult de 30 de zile peste data scadentă a obligațiilor proprietarul are dreptul de a rezilia contractul și de a reține garanția constituită, de a întrerupe furnizarea utilităților și de a interzice accesul pe proprietate oricărei persoane, inclusiv chiriașului
Un cunoscut avocat ieșean a ajuns să fie executat silit de proprietarul casei în care locuiește pentru că nu și-a plătit chiria și utilitățile de trei luni de zile. Proprietarul imobilului poate să-i interzică chiriașului accesul în casă, însă nu a apelat până acum la acest drept pentru a-și putea recupera banii restanți. Firma Imperia Development i-a închiriat avocatului Mircea Hotnog o vilă în Valea Lupului în vara lui 2020, iar la un an de zile de la semnarea contractului a început să înregistreze dificultăți în încasarea chiriei și a utilităților. Începând cu august 2021, avocatul nu și-a mai achitat obligațiile asumate prin contract. Proprietarul a încercat în mai multe rânduri să-și încaseze banii pe cale amiabilă de la avocatul Hotnog, însă fără succes. Imperia l-a păsuit pe avocatul Hotnog mai bine de trei luni, după care a apelat la serviciile unui executor judecătoresc pentru recuperarea sumelor. Astfel, la începutul lunii noiembrie, pe când Mircea Hotonog petrecea cu proaspăta lui soție în Italia la Milano, executorul judecătoresc Ciprian Ioan Sîrbu a demarat executarea silită a avocatului, solicitând Judecătoriei Iași încuviințarea procedurii.
„În fapt, prin cererea înregistrată la sediul biroului nostru la data de 10.11.2021, creditoarea Imperia Development SRL a solicitat executarea silită împotriva debitorului Hotnog Mircea Ioan pentru suma de 11.310,25 lei reprezentând contravaloare obligații neachitate aferente lunilor august 2021-18 octombrie 2021 conform titlului executoriu reprezentat de contract de închiriere nr. 43/03.06.2020 înregistrat la ANAF sub nr. 212300683/10.06.2020. Debitorul nu și-a executat de bunăvoie obligațiile stabilite în titlul executoriu, astfel că vă rog să procedați la încuviințarea executării silite împotriva acestuia în oricare din modalitățile prevăzute de lege. Precizăm că cererea de executare silită a fost admisă prin închierea din 11.11.2021 și s-a dispus înregistrarea acesteia și deschiderea dosarului de xecutare silită nr. 580/S/2021”, se menționează în cererea de încuviințare a executării silite înaintată de executorul judecătoresc Ciprian Ioan Sîrbu către Judecătoria Iași. Prin încheierea nr.11168 din 18.11.2021 Judecătoria Iași a admis cererea și a dat undă verde executării silite a avocatului Mircea Hotnog pentru suma de 11.310 lei la care se vor adăuga cheltuielile de executare.
Vilă pe trei niveluri
Între Imperia Development și avocatul Mircea Hotnog a fost încheiat la începutul lunii iunie 2020 un contract de închiriere pentru a vilă situată în Valea Lupului. Casa este dispusă pe trei nivele, demisol, parter și mansardă, și are o suprafață construită la sol de 102 mp și putea fi utilizată doar cu titlu de locuință nu și pentru activitate comercială sau de birou. Contractul a fost încheiat pentru o perioada de 3 ani de zile. Chiria lunară a fost stabilită la suma de 900 euro plătibilă cel târziu până la data de 20 a fiecărei luni. Potrivit documentului, în care avocatul Hotnog întârzie la plată chiria sau utilitățile cu mai mult de 30 de zile peste data scadentă a obligațiilor, Imperia Development are dreptul de a rezilia contractul și de a reține garanția constituită, de a întrerupe furnizarea utilităților și de a interzice accesul pe proprietate oricărei persoane, inclusiv chiriașului. Proprietarul imobilului nu a apelat încă la aceste măsuri extreme, însă nu este exclus ca Imperia Development să pună în aplicare înterzicerea accesului pe proprietate a chiriașului. Totodată, prin contract, avocatul Mircea Hotnog a obținut și un drept de preemțiune la cumpărarea imobilului pentru suma 155.000 euro. Conform înțelegerii, avocatul putea să-și exprime intenția de cumpărare a vilei din Valea Lupului în primele 12 luni de la semnarea contractului de închiriere urmând să achite societății Imperia Development diferența dintre suma de 155.000 de euro și suma chiriilor achitate până la acea dată. După cum se vede, avocatul Hotnog nu a putut achita în termen nici măcar contravaloarea chiriei și a utilităților, așa că posibilitatea achiziționării casei nu a fost o opțiune.
Rareș Neamțu