FURAU BENZINĂ DIN VAGOANE-CISTERNĂ. Lovitură grea dată de polițiști hoților de produse petroliere. 20 de ARESTĂRI

În urma a 20 de percheziţii efectuate, astăzi,  în Ilfov, București, Giurgiu, Călărași și Teleorman au fost depistate mai multe persoane suspectate că au sustras produse petroliere în valoare de aproximativ 240.000 de lei.

 

În această dimineaţă, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Ilfov, cu sprijinul Serviciului pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale – I.G.P.R., efectuează 20 de percheziţii pentru probarea activităţii infracţionale a 20 de persoane suspectate că ar fi sustras, în perioada 2010-2013, benzină și motorină, din depozitul unei societăți ce are ca obiect de activitate comercializarea de produse petroliere.

 

Din investigaţiile efectuate de poliţişti, au reieşit indicii că suspecţii, în complicitate cu agenți de pază ai societății comerciale respective, ar fi sustras benzină și motorină din vagoane-cisternă, combustibil ce era transportat cu diverse autovehicule, în general neînmatriculate în circulație.

 

Ulterior, produsele petroliere erau comercializate către societăți comerciale, dar și persoane fizice, la prețul de 4-4,5lei/litru.

 

20 bărbaţi, cu vârste între 24 şi 59 de ani, au fost depistaţi şi urmează să fie conduşi la sediul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Ilfov pentru audieri şi luarea măsurilor legale. De asemenea, în urma acțiunii, au fost descoperite trei tone de produse petroliere.

 

Activitățile se desfășoară cu sprijinul de specialitate al ofițerilor din cadrul Serviciului Român de Informații și Departamentului de Informații și Protecție Internă.

 

Anchetatorii spun că cercetările continuă în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale a suspecţilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here