Un Becălică Sămădău cu editură : Adrian Christescu-Jourdănache, prozatorel de Bahlui

Dămult, mai dă dămult, pe cînd se potcovea puricele ornitorinco-scriitorinc cu 99 de ocale de zacuscă și 99 de borcane cu murături, plus niște butoaie cu bere & căldări cu penibilozitâți, și tot îi părea că-i ușor … pe vremea ‘ceea, vra’zică, cică în Franția trăia un om, ori un personaj, pe numele lui Jourdain. Domnu’ Jourdain, ca să vorghim corect și respect’os. Și omu’ista, aflînd el că tot ce nu-i versuri însamnă că e dăcît proză, a decis că vorbele lui zilnice și matinale, la coborîrea din pat, către slujnică ( ori nevastă, eventual ), adică ,,.Adu-mi papucii ! ,,  , sînt proză. Fiindcă, precum s-a stabilit de către savanți ( și p’ecum am menționat anterior ), ce nu-i vers e dăcît proză.

Și ‘nainte, și după domnu’ Jourdain, lumea mondială a mîzgîliturilor esteticoase a tot avut vagoane de prozatori di ‘iștea, cu papuci scriitorîncezi și ifose jourdănești. Ca-capitală coltorală, Iașul n-avea cum să scape de fauna asta de baltă, compusă din caracudă de Bahlui cu pretenții de crocodil amazonian. Unul dintre cei mai celebroși exponenți ai acestei faune scribulistice e recent răposatul ex-primar Constantin Simirad, care a dus ocupațiunea manuală a compunerilor cu pretenții de proză pe culmi ale penibilului greu de atins.

Iar cum golul lăsat de titănachele jourdainist Simirad trebuie umplut în mod corespunzător, o grămadă de cetățiani pompiari, trăitori pe malurile răbdătoare ale gîrlii Bahluiulu’, se înghesuie să ajungă cît mai în față, la ceremonia de ungere cu titlul cafeniu-tărcat de ,, Jourdănache Bahluiezu’ „. Printre acești bălzăcei de tarla se zbate, dă din coate și din coadă, de mai mult timp, și un crîșmar & negustor de murături, pe numele lui Adrian Christescu.

E adînc și e profund, scrie c-un deget fecund

Acu’ ceva timp, acest musiu scriitorinc de baltă se agita ca mare liberal, făcînd atîtea spume și producînd atîția bulbuci, de ziceai că o fi copchilu’ din Florica a’ lu’ Ionel Brătianu cu Alina Gorghiu. Dăcît că se agita cam agresiv și cam nesimțit, ca un grofușor arogant din secuime , corcit cu o ciobăneasă din Țîbănești. Că-cam asta e, deseori, man’era de manifestare a individului cu pricina, acesta fiind și motivul pentru care îl băgăm nu în locul cuvenit, ci în seamă, împreună cu scărmăneala aferentă

( https://www.7iasi.ro/entelektoali-da-dreapta-cu-apucaturi-de-mahala-cleioasa/, https://www.7iasi.ro/posta-redactiei-5/)

La fel ca Becali, care și-a tras club de fotbal, ca să se joace de-a antrenorul Ferguson, grofușorul Christescu și-a încropit în ogradă o editură ( ” Gîsca maro”, sau cam așa ceva ), ca să aibă unde-și publica, momental, monumentalele opuri nemuricioase. Iar ca să fie treaba bună, a pus ca șefă o tăntică plină de briz-brizării entelectoale & esteticoase, fostă jurnalistă, specializată în opera filozofului marditor Costel Adăscăliței și în transcrieri ale rechizitoriilor de procurori milițieniști. Și aprigă aplicatoare, pe la terăși & locuri acoperite, a regulii celor doi litri zilnici de lichid. Păi, dacă Becali tot pune la echipa lui, de ceva ani, antrenori care fac schimbările decise de patron, doar n-o fi bălzăcelul Christescu mai prost, să pună la editură, ca șef, vreun specialist în literatură  …

Foaie verde de Goncourt, profunzimi -pînă-n c…ontur

Ca să scurtăm povestea, că deja am pierdut prea mult timp cu cărăbuși de septembrie și rădaște încălțate cu fes turcesc : în avîntul lui bălzăcesc, bălțat & iremediabil, cică musiu Christescu-Jurdănache va lansa iar un nou op ( sau plop ), evident magistrălos, care va zgudui iarăși, ca de obicei, publicul coltoral și rafturile cu zacuscă, magiun & murături din depozitele firmei autorelui. E și normal, cît timp, conform descoperirii epocale a domnului Jourdain, ” Castraveți cornichon în oțet ” e proză, obligatoriu, fiindcă nu-s versuri.

Cu speranța că borcanele cu murături vîndute de musiu Christescu-Jurdănache sînt mai bune decît proza crîșmarului cu pricina, așteptăm cu mare interes romanul autobiografic ” Il ghiolbino ( gulaș cu mămăligă și frișcă ) „. Balzace, balzace, dă-ți oile-ncoace, la loc cu paprikă și borș de urzică. Merg și niște jiumere, de porc, desigur, ca să se asorteze cu episoadele ritoase ale autorelui. Nobele, ferește gardu’, c-acuși vine leopardu’ !

Cu mînuțele-astea do’o, a comis o proză no’o

Bibliografie

Entelektoali ,, dă dreapta ,, cu apucături de mahala cleioasă

Poșta redacției