despre un rus care ne-a arătat cum am putea să fim din nou români
Chiar dacă am crescut cu imaginea de învingător a parcă-veșnicului Pațaichin, nu-s vreun mare cunoscător de caiac-canoe, așa că, atunci cînd vine vorba de sportul âsta, stau mereu cîteva secunde, ca să mă întreb care e padela și care e pagaia, care e caiacul și care e canoia. Dar, cînd vorbim despre domnul Ivan Pațaichin, sportul e, oricît ar părea de bizar, doar o ramă. De aur, e drept, dar numai ramă. Fiindcă, dincolo de rama de aur sportiv, platina omului Ivan era cea care umplea cadrul.
Desigur, gramatica oficială nu recomandă formula ” domnul Ivan ” , fiindcă domnu’ Ivan e, de puțin timp, cumva mort. Doar că orice om cu ceva minte proprie știe că regulile există ca să fie încălcate, atunci cînd trebuie, mai ales dacă sînt oficiale. Așa că, vorba domnului Moromete, ” noi obișnuim „. Mai ales dacă e vorba de oameni ca domnu’ Ivan. Sau Ivan Deltovici, dacă vrem să-l onorăm cu patronimicul său simbolic de fiu al Deltei Dunării.
Nu, nu l-am cunoscut personal pe domnu’ Ivan. Dar nici nu cred că era nevoie. Deși, desigur, ar fi fost un motiv de bucurie. Bucuria aceea aproape miraculoasă, venită din peștera preistorică pînă în zilele smartfonului, cînd dai de un om bun, ca pîinea caldă, într-o lume care e, mereu, majoritar sălbatică. Asta cred că transmitea mereu domnu’ Ivan, de la distanță, de pe ecranul televizorului. Iar ceea ce ne spun despre el, acum, apropiații lui, nu face decît să confirme ceea ce simțeam noi, cei care îl vedeam din cînd în cînd, de departe.
N-avea figura blondă a lipoveanului tipic, adică a rușilor staroveri, de rit vechi, fugiți acum cîteva secole din Rusia reformatorului pro-occidental și crud Petru cel Mare. Semăna mai degrabă a piele-roșie din preeria triburilor americane. Și asta cred că a și fost : unul dintre ultimii mohicani ai unor vremuri apuse, cînd cuvîntul era cuvînt și o strîngere de mînă, sau două priviri de oameni cumsecade, valorau triplu față de un metru cub de contract.
De ce ar putea fi atît de important pentru noi bratîșka Vanea ? Fiindcă acest rus lipovan ne-a arătat o cale ca să ieșim din glodul romînez pietrificat : cum să nu intrăm în panică atunci cînd se sparge barca ori se rupe pagaia, ba chiar cum să cîștigăm medalii de aur în asemenea condiții ; cum să fim modești, cumpătați, onești și cu mult bun simț, chiar dacă sîntem, eventual, niște monumente vii ; cum să facem mereu ceva și pentru alții mai necăjiți ca noi, chiar dacă am putea trăi liniștiți și fără efortul ăsta. Etc.
După ce ne-am lămurit, pînă la greață, cu neamțul prezidențial care ne tot bagă în glod cernobîlic, de mai mulți ani, poate că ar fi momentul să ne uităm și spre modelul pe care ni l-a oferit, gratis, de vreo jumătate de secol, rusul lipovan numit Ivan Pațaichin. Desigur, rușii nu prea mai sînt la modă, mai ales de ceva vreme. Și evident că scriu asta fiind plătit de Putin. Dar, chiar-și-așa, înainte de a citi vreo dezvăluire despre submarinul atomic rusesc ascuns în garajul acvatic al lui Ivan Pațaichin din Mila 23, poate n-ar strica, pentru igiena și salvarea nației romîneze, să înțelegem că domnul Ivan Deltovici Pațaichin ne-a arătat, în felul lui simplu, de băiat din Mila 23, o cale de a ieși din glodul național, suicidar și deja cronicizat.
Și, da, uitasem : pletele lui Ivan, în vremurile castrant-deformante ale comunismului ceaușist, și coada lui de mohican bătrîn, dar vertical, erau ca un steag invizibil, care a fluturat mereu, pentru cine avea ochi să-l înțeleagă.
Un uriaș blînd și discret, plecat cu lotca pe apa neagră a unui alt luntraș, elin. Da, marele șef Canoe Luminoasă, din tribul invizibil al Luntrilor Prea-Bune, s-a dus. Iar cei rămași se dau majoritar în bărci, ca-ntotdeauna, fără să fi-înțeles ceva util din ce ne-a învățat dom’ Vanea.
Ni boisa, dedea Vanea : chiar dacă nu contăm prea mult, noi, cei de pe malul strîmt, am înțeles lecția ta. Și, cînd o să cinstim, de sufletu’ tău, sto gram, o să știm care e e calea pe care ne-ai arătat-o, simplu, fără bătăi cu pumnul în chept.
Ca o pagaie ruptă, care cîștigă un aur mai tare decît medaliile.
Lucian Postu
Lucian Postu este publicist şi consultant politic, PR & media. A fost corespondent BBC şi Radio Europa Liberă , consultant BBC pentru Republica Moldova şi editorialist al mai multor publicaţii . Foloseşte ortografia recomandată de Institutul de Filologie ” Al. Philippide ” din Iaşi, cu excepția cuvîntului ” romîn ” și a derivatelor sale.
