Magda Ursache
Campania anti cultură a început demult, dar ia o amploare nebănuită prin mişcarea Cancel Culture, în alte cuvinte, „Anulează Cultura!” S a ciobit Pietá şi gestul a indignat o lume. Acum, se dezmembrează statui, se aruncă vopsea peste ele, iar excesele întru distrugere sunt aplaudate. Shakespeare începe să fie interzis în universităţi americane, ca „albist”, antisemit, misogin. Aida e des cântată ca rasistă. La Opéra Bastille din Paris, chipurile sclavilor etiopieni trebuie albite, iar Aida – pudrată alb. De altfel, s a anunţat că Verdi e un kitsch. Mark Twain, cu „cioroii” lui, nu se simte bine, nici Disney, cu motanii lui discriminând şoricei.
Beethoven: Cancel! E prea „luminos”. Bach, cu clavecinul bine temperat: Cancel! Mai bine păcănele. Mozart? Cancel! Mai bine emisiuni cu bucătari, spărgând oo sau ouri în tigăi.
Când am văzut pe internet pancarta agăţată peste Mica Sirenă – ca rasistă – mi am zis că Saloanele cu numărul 9 vor fi curând mai ocupate decât secţiile ATI. O fi rasistă Mica Sirenă, l am întrebat pe Christian Schenk, traducătorul lui Eminescu, integral, în germană. Ce spui, Doc? O fi rasistă şi Loreley? Glumeam, dar se pare că timpul e mai bolnav, mai virusat decât am crezut.
Cum să ne ferim de tot răul ăsta? Biserica trece printr o perioadă mai mult decât dificilă. Cad crucile de pe catedrale când nu iau foc şi mi aduc aminte că o expoziţie cu îngeri a unei sculptoriţe de excepţie (n o numesc, ca să n o supăr) a fost scoasă dintr o şcoală superioară. Chiar, ce să cate îngeri în Politehnică şi icoane în şcoli? Să jignim vreun copil ba’hai? Eu cred că orice credinţă trebuie respectată şi că n ar trebui să fie prilej de discordie, ci de ecumenie.
O bisericuţă de lemn e vandalizată de susţinători LGBT cu talent la desen, lacul IOR se înroşeşte şi nu s frunzele toamnei vinovate. E un roşu de asfinţit în toate.
Evident, aceste teme (biserică, sacrificiu, martiriu) sunt considerate caduce, obsolete. Patriotismul? Trăire condamnabilă. Se scot eroi din nimicuri, în timp ce se radiază nume de eroi adevăraţi. Crucile de lemn cu cască de soldat sunt acoperite de saci negri, de gunoi.
Nu ne mai place gândirea iudeo creştină, nu ne mai place limba latină, materie şcolară eliminată ca n anii ’50. Pentru eliminare se pregăteşte şi materia istorie. Celălalt pilon al etnicului, limba ce o vorbim şi – o schimonosim, e colonizată prin abundentele wronglisme; nu scriitori de elită iau cuvântul prioritar pe canalele tv, ci infractori gramaticali. Era in tele ctualilor? Da, o trăim acum. Ce ne trebuie dicţionar mare, coşcogea DEX ul? Unul mic micuţ, de buzunar e suficient. Dc atâtea cuvinte, când putem vb cu câteva? Şi aici nu pot să fac decât o reverenţă regretatului Nicolae Dabija, plecat prea repede în cerul de peste cer: „Floare pe ram,/ bob de ţărână/ nume de neam/ Limba Română.// Când nu vom mai fi,/ din noi o fărâmă/ în ea va trăi/ Limba Română”. Vă întrebaţi de ce nu există în Universitatea „A.I. Cuza” un amfiteatru Blaga? Simplu: doar n o să l valorizăm pe cel care nu voia strivită corola de minuni a lumii şi păstra în colţul ochiului satul, cu veşnicia născută acolo. Ce sat românesc, când în trend e altfel de sat, cel global, fără gard şi fără câini? De la Nicolae Dabija, încă şi încă: „Mai există ceva sfânt/ Cât avem un sat, departe/ Şi un grai ce n are moarte,/ Cât ai mai zice părinte/ Mai există lucruri sfinte”. Pentru baladeurul Dabija, părinţii sunt marile repere: antemergătorii, eroii, martirii, pe care noi îi uităm sau îi negăm pe întrecute. Cultură, istorie, identitate? Cancel!
Nu pricep de ce ar trebui musai schimbat numele parcului Ştefan cel Mare, din Bucureşti. Ştefan cel Mare şi Sfânt nu corespundea glosarului corect politic şi trebuia re denumit, ca n Orwell? Sau se vrea demolarea bustului Mircea Vulcănescu (asta i buba!), aflat acolo, rămas „criminal” pentru parlamentarul domn Silviu Vexler, care aprobă, pesemne, sentinţa Tribunalului Poporului. Tribunal? Ba o adunătură de slugi ale ocupaţiei sovietice, care i a condamnat la moarte pe cei care au opus rezistenţă transformării României în lagăr. La întrebarea de ce nu corectăm astfel de abuzuri juridice răspunde cineva? Nu vrem să revenim la normalitate nici după 31 de ani?
Se denigrează necontenit spiritul de sacrificiu al luptătorilor din munţi. Răbdăm cu seninătate discursul anti românesc, după care am fi un popor de criminali, de fascişti, de antisemiţi. Valeriu Gafencu a salvat de la moarte un rabin, cedându i medicamentele sale. Şi dacă el n a renunţat la Biserică sub tortură, o facem noi, în libertate? A fost filonazist elevul Mihai Buracu, trecut prin experimentul Piteşti al „re educării”, pentru că a strâns câţiva bănuţi să şi ajute profesoara, al cărei soţ fusese puşcărizat?
Oare ce sfătuitor o fi avut premierul Cîţu când a hotărât eliminarea, dintr un post modest, de subsecretar de stat, a lui Octavian Bjoza? Nu ştie istorie finanţistul? Să ştie şi să şi ceară iertare grabnic lui Octav Bjoza. Sau e în tendinţe să nu mai recunoaştem meritele luptătorilor anticomunişti şi să i demitem noaptea? Mai faceţi o analiză între soluţiile de tăieri, până vă informaţi, domnule premier, că se întorc martirii liberali în morminte. Ce i cu prostia că preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici şi Victime ale Dictaturii din România ar fi negat Holocaustul? Tema nu i liberă, nu se pot aduce date privind dimensiunile crimelor? Şi de ce ar fi interzis să comparăm ororile Comunismului cu ororile Holocaustului? De ce să facem pauză lungă între ele, cum cerea cineva?
Generaţia mea a fost stigmatizată etnic, social, religios de cei care au importat comunismul cu rele şi rele în România, iar urmaşii lor se bucură de onoruri, ba chiar dau sentinţe ilegitime. E tolerabilă discriminarea asta? Copiii foştilor deţinuţi politici nu pot primi o biată indemnizaţie? Am ajuns, iarăşi, la subiecte tabu, la cenzura dresură impusă de Scânteia lui Brucan? Dacă punem în discuţie implicarea unor evrei în genocidul comunist înseamnă că am fi xenofobi? Crimele lui Nicolschi trebuie acoperite? Acuză cineva o etnie întreagă din cauza unui mâini de criminali? În nici un caz Octav Bjoza anti comunistul, dar în toate cazurile greşeşte domnul Alexandru Florian, care, la juneţe, declara comunismul „chintesenţa cunoaşterii”, milita pentru „făurirea unei civilizaţii ateiste”, pentru construcţia de „stat ateu”. Mai e în Guvern vreun fost deţinut politic? INSHREW e în subordinea Guvernului României, aşadar, domnul Florian rămâne la guvernare, însă Bjoza a fost eliminat.
Pe un teleast l a luat gura pe dinainte, spunând „aminţiţi vă!”. Fermecător verb acest a şi aminţi. Mai ales rostit de cineva care vrea Ardeal independent şi se roagă ca munţii Carpaţi să se nalţe cât Himalaya. Da, aşa facem, ne tot aminţim: că Alexandu Ioan Cuza a fost un ofiţeraş muieratic, Mihai Viteazul – un condotier sângeros, că descălecătorii au aparţinut altei etnii, fapt decretat de un istoric mult mediatizat de Humanitas. Cf. dicţionarului noueuropean, se cere „tratament echitabil şi egal”. Se şi aplică cerinţa asta? Cum, dacă victimele abuzurilor judiciare ale Tribunalului Poporului sunt din nou discriminate? Nici peste ocean nu i altfel. Dictează Black Lives Matter să fie scos Abraham Lincoln din Biroul Oval şi nimic nu l împiedică pe Biden să l scoată.
Revenind în grădinile artei: după ignoranţa vameşilor americani (pasărea brâncuşiană văzută ca obiect tăios de bucătărie), a urmat ignoranţa „ambasadoarei” lui Brâncuşi. S au găsit apărători ai inocenţei feticăi. Şi câte „vedete” nu se arată plictisite de lectura care îngraşă, pentru care Matisse e Matizul lor, din colţul blocului. Sigur că există voci care merg à rebours cu de mitificarea culturii române, cu Cancel Culture, chiar dacă e periculos să mergi pe contrasens. Sensul fiind orientat spre distrugere. Fanaticii corect politici pun pe lista neagră capodopere. Programul distructiv cere înlocuirea unei valori cu alta, mai modestă. De pildă, Eminescu cu Tzara, ca şi cum poezia înaltă s ar face cu minim efort, trăgând cuvinte din pălărie. Să l preferi pe Tristan Tzara lui Eminescu e trist. Despre „permanenţa Eminescu” s a rostit cel mai doctor dintre doctorii literaturii, C.D. Zeletin: „Adâncimii fondului poetul îi oferea adâncimea formei”, pentru că „fondul formei, ca să folosesc sintagma lui Valéry, este organic îngemănat cu pulsaţia colosală a fondului fond”.
„Nu vă mai hrăniţi cu nutreţul lui Rebreanu ori Sadoveanu”, perora cineva lipsit de respectul valorilor. „Cum să creezi într un spaţiu ondulat deal vale? Te leagănă ca tr un montagne russe şi te zăpăceşte”, se arăta nedumerit altcineva. „N ai idee câţi proşti vulgari sunt în meseria noastră pe lângă proştii superbi”, ar fi replicat Arghezi.
Blaga a fost acuzat ca „mistic ortodoxist”, exact cum o făcea Crohmălniceanu în anii cincizeci. Bacovia li se pare unora primitiv. Liceul cu numele său a fost înlocuit cu Ferdinand. Pentru Ferdinand Întregitorul nu s a găsit un mare bulevard? De ce trebuia să dea neapărat nume unui liceu din Bacăul lui Bacovia?
Suntem ţară consumatoare, nu producătoare, ni se tot spune de la vârful Puterii. Dacă am ajuns consumatori, atunci să consumăm cultură, nu surogate de cultură, premiate pe linie PC – politicamente correcto. Valorile culturale nu plac neo marxiştilor. Cancel Culture, în varianta domnului Florian, ne cere să ne slobozim de genii, ca n timpuri strâmbe şi strâmte, proletcultiste. Avem – nu ducem lipsă de asta – impostori omologaţi ca genii, în timp ce Eliade, Cioran, Vintilă Horia, Ştefan Baciu, Amăriuţei, Arcade sunt pedepsiţi. Geaba se împotriveşte Dan Anghelescu, etichetat fascist, tendinţei de a anula valorile exilului. Care poet a scris o In(f)ernaţională a zilelor noastre, refrenul fiind: Trecutul – tabula rasa.
În loc să ne slobozim de impostori, vrem să ne slobozim de Eminescu, pe motiv că ar fi rasist, antisemit, conservator… Aş zice şi eu ca Mircea Platon că puţin conservatorism nu strică. Nici puţin sămănătorism.
Cu zgomot mare, a intrat în scenă Cancel Culture şi o să facă un gol imens dacă doar întoarcem capul cu scârbă şi rămânem cu mâinile încrucişate pe piept. „The lost word is lost”, zice Poetul.
Alte victime ale toxicei mişcări? Kogălniceanu, Maiorescu, Nae Ionescu, G. Călinescu, Nichifor Crainic, Petrache Ţuţea, Noica, Stăniloae, Ernest Bernea… „Vânătorii de capete”, cum îi numea Petru Ursache, cărora le stă în gât „sentimentul românesc al fiinţei”, s au clonat. Argumentele lor? I am right, you are wrong, atâta tot.
Un semn de la Cluj, în 23 martie, dinspre Vasile Gogea: „În ciuda primăverii astronomice, ne aflăm în plină glaciaţiune a umanităţii”.
