Primăria Municipiului Iași a primit o sancțiune de 2,3 milioane de lei pentru că a introdus în caietul de sarcini a unei licitații pe fonduri europene criterii discriminatorii @ Licitația viza încredințarea unui contract de proiectare din cadrul proiectului „Reabilitarea sistemului de termoficare în Municipiul Iași” @ „Autoritatea contractantă nu a permis accesul egal la procedura de atribuire a operatorilor economici, având ca efect introducerea unor obstacole nejustificate de natură să restrângă concurența acestora”, arată inspectorii Ministerului Fondurilor Europene @ Apărarea Primăriei Iași: dacă nimeni nu s-a plâns, înseamnă că totul este în regulă! @ Juriștii municipalității invocă argumentul că niciun ofertant nu a contestat documentația de atribuire și nu a formulat clarificări pe tema standardelor menționate în caietul de sarcini
Primăria Municipiului Iași a primit o sancțiune de 2,3 milioane de lei pentru că a introdus în caietul de sarcini a unei licitații pe fonduri europene unele criterii discriminatorii. Reprezentanții Ministerului Fondurilor Europene au descoperit neregulile în urma unui control efectuat la finalul anului 2020 și au aplicat Primăriei o corecție de 5% din valoarea contractului atribuit. Inspectorii Autorității de Management pentru Programele Operaționale Infrastructură Mare care au verificat documentele susțin că lipsa unor precizări referitoare criteriile de eligibilitate au îngrădit libera concurență.
Reprezentanții Primăriei Iași au cerut ca materialele folosite în execuția lucrărilor să dețină doar anumite standarde și certificări. Potrivit legislației române și a celei europene, orice referire la un standard sau certificare trebuie însoțită de mențiunea „sau echivalent”. ”Omisiunea” funcționarilor din Primăria lui Mihai Chirica este considerată discriminare, inspectorii Autorității de Management catalogând-odrept „un obstacol nejustificat de natură să îngrădească accesul operatorilor economici la procedura de achiziție”.
Primarul Chirica neagă acuzațiile și contestă documentul prin care i-a fost aplicată sancțiunea de 500.000 de euro.
În anul 2017, Primăria Municipiului Iași a semnat cu Ministerul Dezvoltării un contract de finanțare în valoare de 73 milioane de lei în vederea implementării proiectului „Reabilitarea sistemului de termoficare în Municipiul Iași”. Din valoarea contractului de finanțare, peste 62 de milioane de lei provin din fonduri europene în cadrul Programului Operațional Infrastructura Mare, 9,5 milioane lei sunt contribuția Guvernului României și 1,5 milioane lei contribuție de la bugetul local al Municipiului Iași. Primăria a atribuit, în urma unei licitații publice, proiectarea și execuția a lucrărilor din cadrul acestui proiect asocierii dintre SC Conest SA, SC Construcții Erbașu SA și SC IPCT Instalații SRL, valoarea contractului fiind de aproximativ 47 milioane lei.
Penalizare de 2,3 milioane lei
În anul 2020, Ministerul Fondurilor Europene prin Autoritatea de Management pentru Programele Operaționale Infrastructură Mare (AM POIM) a efectuat o verificare documentară asupra modului de îndeplinire a obligațiilor asumate prin contractul de finanțare. La finalizarea misiunii de control, Autoritatea de Management a decis aplicarea unei corecții financiare în valoare de 2,347.046 lei Municipiului Iași, ca urmare a constatării unor nereguli cu privire la derularea procedurii de licitație pentru atribuirea contractului de proiectare și execuție a lucrărilor.
Potrivit documentelor, pe 25 noiembrie 2020, a fost emisă nota de constatare nr. 108098 în care se menționează că Primăria Municipiului Iași a încălcat legislația privind achizițiile publice, prin introducerea în caietul de sarcini, a procedurii de licitație pentru contractul de proiectare și execuție a lucrărilor de reabilitare a sistemului de termoficare, a unor prevederi care au avut ca finalitate restrângerea liberei concurențe.
„Autoritatea contractantă nu a permis accesul egal la procedura de atribuire a operatorilor economici, având ca efect introducerea unor obstacole nejustificate de natură să restrângă concurența acestora.” este motivul invocat de reprezentanții AM POIM în documentul încheiat la finalul misiunii de control.
Au restricționat accesul operatorilor economici la licitație
Potrivit OUG 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, specificațiile tehnice trebuie să permită oricărui ofertant accesul egal la o procedură de atribuire și nu trebuie să aibă ca efect introducerea unor criterii restrictive care îngrădesc concurența în operatorii economici. Totodată, legislația prevede ca orice referință la un standard, la o specificație tehnică, la o omologare sau la o reglementare trebuie să fie însoțită de mențiunea „sau echivalent”. Există organisme de certificare a standardelor universal recunocute, însă denumirile certificărilor pot să difere de la o instituție la alta deși ele, în esență, relevă același lucru. Din acest motiv, atunci când se introduce într-o documentație de atribuire a unei licitații denumirea unui standard, a unei certificări, legea obligă autoritatea contractantă să facă mențiunea „sau echivalent” pentru a da posibilitatea ca toți operatorii care îndeplinesc acel criteriu să poată participa la procedură, chiar dacă documentele sale au fost certificate de o instituție diferită și poartă o altă denumire. Or, tocmai aici a fost greșeala Primăriei Iași care, în documentația de atribuire a contractului de proiectare și execuție lucrări de reabilitare a rețelei de termoficare a făcut referire la unele standarde privind materialele folosite fără a menționa și sintagma ”sau echivalent”.
„Considerăm că orice obligație care face referire la un standard european sau național fără ca aceasta să fie însoțită de mențiunea ”sau echivalent” este contrară regulii de echivalare și a principiului recunoașterii reciproce, restricționând accesul operatorilor economici. Jurisprudența în domeniul achizițiilor publice subliniază că prin omiterea mențiunii ”sau echivalent” după desemnarea în caietul de sarcini a unui anumit produs, operatorii care utilizează soluții echivalente pot fi descurajați în vederea prezentării ofertei. În cuprinsul documentației de atribuire se menționează faptul că, în cazul în care nu există standarde naționale relevante aplicabile, contractantul va utiliza standardele europene aplicabile. Asta înseamnă că, în cazul în care există standarde românești, atunci niciun alt standard echivalent nu este acceptabil. Instituirea obligației de utilizare a unor standarde fără utilizarea sintagmei ”sau echivalent” are un caracter discriminatoriu.” se arată în nota de constatare a neregulilor întocmită de reprezentanții Autorității de Management.
Sancționați pentru prejudicierea bugetului Uniunii Europene
Neregula care determină aplicarea unei corecții financiare este definită de legislație ca fiind ”orice abatere de la legalitate, regularitate și conformitate în raport cu dispozițiile naționale și/sau europene, precum și cu prevederile contractelor ori a altor angajamente legal încheiate în baza acestor dispoziții, ce rezultă dintr-o acțiune sau inacțiune a beneficiarului ori a autorității cu competențe în gestionarea fondurilor europene, care a prejudiciat sau care poate prejudicia bugetul Uniunii Europene.”
Din punctul de vedere al reprezentanților Autorității de Management a POIM neintroducerea sintagmei ”sau echivalent” pentru criteriile privind standardele și certificările materialelor utilizate este o încălcare a legislației și a contractului de finanțare care poate prejudicia bugetul Uniunii Europene. Prin urmare, AM POIM a decis aplicarea unei corecții minime, de 5% din valoarea contractului atribuit prin licitație, respectiv 2,347.046 lei.
Primăria Municipiului Iași a contestat nota de constatare, într-o primă fază, pe cale administrativă, la Ministerul Fondurilor Europene. Întrucât decizia forului de la București a fost de menținere a sancțiunilor aplicate prin nota de constatare, Primăria Iași a atacat documentul la Tribunalul Iași. În cererea de chemare în judecată depusă pe 21 aprilie 2021, Primăria Iași susține faptul că reprezentanții AM POIM au aplicat sancțiunea de 2,3 milioane de lei prin „interpretarea vădit eronată a dispozițiilor legale”. Reprezentanții Primăriei neagă cu vehemență neregula menționată în raportul de control și aduc în sprijinul lor argumentul că niciun orfetant nu a contestat documentația de atribuire și nu a formulat clarificări pe tema standardelor menționate în caietul de sarcini.Primăria nu neagă faptul că a omis, intenționat sau din greșeală, introducerea sintagmei ”sau echivalent”, dar susține că această eroare nu a avut repercursiuni asupra bunului mers al licitației.
„Nu a existat nicio îngrădire a accesului ofertanților la procedura de achiziție, Municipiul Iași fiind sancționat pentru o presupusă abatere care nu a avut implicații financiare. Autoritatea de Management nu a identificat/motivat/probat existența unui impact financiar care să justifice aplicarea unei corecții financiare. Este evident că suntem în prezența unui abuz de interpretare din partea AM, atât timp cât aplicarea corecției nu a avut în vedere existența unei abateri care să fi prejudiciat sau să poată prejudicia bugetul UE, corecția fiind stabilită exclusiv în considerarea unor situații ipotetice, caracterul discriminatoriu apreciat de AM fiind inexistent în realitate.” se menționează în cererea de chemare în judecată.
Rareș Neamțu