Președintele PSD Iași, senatorul Maricel Popa: Am votat împotriva vânzării pământului românesc către străini!

Coaliția de Dreapta demonstrează încă o dată că nu are nimic sfânt și vrea cu orice preț să vândă România bucată cu bucată

Anul trecut, Parlamentul a aprobat o lege prin care a impus condiții clare în ceea ce privește vânzarea terenurilor agricole. Printre aceste condiții erau și cele care priveau domiciliul și rezidența. Erau prevederi care puneau în acord reglementările din România cu legislația europeană. Acum, parlamentarii puterii vin și propun eliminarea acestor prevederi prin care vor da liber la vânzarea terenului agricol către străini. Vor să legalizeze un adevărat jaf național care va avea repercusiuni grave, iremediabile asupra avuției naționale!

Proiectul de lege propus de parlamentarii puterii a fost dezbătut la ultima ședință a Comisiei pentru administrație publică din cadrul Senatului. Am votat împotriva vânzării pământului românesc către străini! România nu trebuie să devină singura țară din Uniunea Europeană care vinde atât de ușor teren străinilor. În nicio țară europeană nu se întâmplă asta. Există chiar situații în care vânzarea terenurilor agricole către străini constituie faptă penală!

Terenul agricol reprezintă o chestiune de siguranță națională, de securitate alimentară. Pe ei nu îi interesează astfel de lucruri. Mai importanți sunt samsarii de terenuri și beneficiile pe care le pot obține din vânzarea pământului românesc!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here