Marius Bodea (Senator USR PLUS): Codul Urbanistic, un document urgent pentru a face ordine în haosul imobiliar!

Pentru prima dată după mulți ani de haos și nedreptăți, Guvernul României anunță că va emite un nou Cod al Urbanismului, care să simplifice procedurile de autorizare a unei case de locuit. Astăzi avem un hățiș de legi, căruia însă i se aplică infinite excepții.

Azi, legea îi asuprește pe oamenii care vor să-și investească toate economiile într-o casă a lor, de locuit, dar are suficiente „găuri“ cât să fie fentată de mafioții imobiliari.

De multă vreme dedic timp și energie pentru a explica de ce riscăm să amanetăm pe termen mediu și lung bunăstarea întregului oraș printr-o dezvoltare haotică din punct de vedere al noilor investiții imobiliare.

De altfel, haosul imobiliar a devenit una dintre principalele, dacă nu chiar cea mai mare amenințare la adresa orașelor românești.

Blocurile construite pe ultimele petice de spațiu verde generează mai multe forme de poluare: în primul rând tocmai prin distrugerea copacilor, apoi prin praful pe care îl generează șantierele neprotejate și, nu în ultimul rând, prin afectarea spațiului de locuit nu doar a celor din blocurile vechi, ci și a celor care se mută în noile monstruozități vândute ca apartamente.

Spațiul verde din majoritatea orașelor noastre este deja sub norma minimă impusă de UE. Praful luat de vânt, pentru că structurile în construcție nu sunt protejate, și praful dus pe roțile camioanelor care niciodată nu sunt spălate la ieșirea din incinta șantierului contribuie la degradarea calității vieții.

Dacă azi ai soare în fereastra ta, nu mai există nici o siguranță că mâine va fi la fel, pentru că un bloc uriaș poate apărea oricând în ceea ce până atunci era parcul verde în care îți duceai copiii sau bătrânețea.

Evident, legile existente în domeniul urbanistic nu fac decât să-i încurce pe oamenii cinstiți. Un român simplu trebuie să ia aceleași avize pentru a-și construi o casă precum un dezvoltator imobiliar care ridică două blocuri. Cu diferența că românul simplu nu beneficiază de protecția bine unsă a Primăriei și nici de armate de avocați bine plătiți.

Toate aceste nereguli trebuie să se oprească. E deja târziu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here