Călin Ciobotari
Treptat, la Iași, se dezvoltă un filon coregrafic ce pare menit să scoată orașul din aparentul dezinteres pentru ceea ce înseamnă dans contemporan. Acest filon își are punctul de plecare în secția de Coregrafie a Facultății ieșene de Teatru, acolo unde profesoara și coregrafa Lorette Enache începe să culeagă roadele a ceea ce a semănat: profesionalism, implicare, devotament și o formă de respect pentru artă pe care a știut să o insufle studenților ei. La toate acestea se adaugă și fericita întâmplare a apariției Teatrului din Stejar, spațiu tot mai prezent în traseele iubitorilor de cultură alternativă.
După succesul tânărului coregraf Radu Alexandru, cu al său provocator și foarte bine realizat spectacol Karnal, un alt debut de excepție, produs tot de Teatrul din Stejar, vine să confirme trendul solid pe care dansul ieșean s-a înscris: Alice Veliche și al ei FEmale, o minuțioasă cercetare coregrafică asupra feminității dintr-un timp al obsesiei pentru egalitatea de gen și pentru abandonarea unui profile tradițional considerat perimat. Concret, Alice părăsește discursul feminist, fără ca prin aceasta să-l desconsidere, și deschide un subiect mult mai delicat pe care îl studiază cu maturitate și profunzime: ce se întâmplă în interiorul acestui tacit proces de masculinizare a femininului? Ce se câștigă și ce se pierde atunci când străvechea graniță, atât de apăsat trasată, dintre ea și el se diluează? Care sunt efectele acestui melanj tot mai organic între genuri? Alice evită capcana de a oferi răspunsuri tranșante la aceste întrebări care o neliniștesc și, în același timp, o inspiră. Preferă o abordare expozitivă, utilizând dansul pentru a indica mutații emoționale, comportamentale, corporale. Deși coregrafic în esența lui, FEmale are suficiente elemente de teatralitate încât să rezulte un spectacol complex, cu multiple straturi, cu o construcție elaborată în care corpul și personajul coexistă, în care conceptul și fragmentele de narațiune nu doar că nu se incomodează, dar intră armonios unul în prelungirea celuilalt.
Una dintre rezolvările ambivalențelor de gen ține de opțiunea pentru costume (realizate de Jeni Stănilă): o singură piesă care, printr-un detaliu tehnic se transformă din ținută feminină în vestimentație masculină. Simple și practic concepute, costumele asigură trecerea rapidă, la vedere, dintr-o ipostază în alta. Cei cinci dansatori din distribuție știu să poarte aceste costume și să le pună în valoare prin ecuațiile de mișcare pe care ni le prezintă. Un alt element important sunt pantofii cu toc. Debutul spectacolului îi are în centru; obiecte-metaforă ce se lasă întâi contemplate și abia ulterior utilizate, pantofii își confirmă rolul de marcă a feminității, însă poartă în tocurile înalte și semnele unei distanțări de siguranța solului; înălțarea staturii vine la pachet cu efectul de nesiguranță.
O altă soluție demnă de interes e legată de inserarea în discursul coregrafic principal a unei subteme curajoase și impecabil tratate: Alice Veliche apelează la Radu Alexandru distribuindu-l inspirat într-un travesti fără cusur. Ideea aceasta e fertilă, în sensul că deschide cercetarea și către o altă zonă: vorbim acum nu doar despre masculinizarea femininului, ci și despre feminizarea masculinului. În felul acesta, titlul-concept al proiectului de la Teatrul din Stejar, FEmale, este cu adevărat împlinit.
Cvintetului alcătuit din Ștefana Popa, Roxana Popa, Ioana Pădureț, Georgiana Dimitrescu, Radu Alexandru i se adaugă un personaj contrapunct, figură maternă, calmă și caldă în raport cu metamorfozele violente ce au loc în scenă. Interpretată de atât de speciala actriță Diana Vieru, această Mamă de fundal oferă un alt tip de feminitate, una cu ecouri tradiționale ce face din maternitate principiul fundamental al femininului. Într-o superbă imagine de final, la trupul mamei se adună corpurile chinuite, epuizate ale personajelor-dansatori. Alice supralicitează și, riscant, dar tentant, „îmbracă” finalul într-o coloratură fonică specific românească: o doină, emoționant interpretată de Diana Vieru, cu inflexiuni de cântec de leagăn, parafează concluziv acest teribil război al tuturor cu toți și al fiecăruia cu sine.
Ce mai impresionează în FEmale este tehnica de înaltă clasă a dansatorilor. Rafinament, excelență fizică, asumare, concentrare și execuție demnă de admirație! Într-un ritm amețitor, susținut fără fisură timp de trei sferturi de oră, trecând prin nenumărate frazări coregrafice, atent așezate într-un discurs coerent și armonios, interpreții fac din mișcare limbaj apt să transporte violențele ritualice, integrarea și dezintegrarea în/ din grup, metamorfoza mentală și fizică, respirația sexuală și cea maternală, plus multe alte nuanțe cu care Alice Veliche își blindează conceptul coregrafic. Lucrat milimetric, cu șlefuire pe fiecare mișcare, spectacolul are ceva de bijuterie veritabilă. Îl privești și simți aerul special al calității, al autenticului. Mai ales că muzica propusă de Mihai Cornea și video-design-ul lui Andrei Cozlac servesc perfect pariul coregrafic.
E o bucurie de spectacol acest FEmale al lui Alice Veliche. Îl recomand cu entuziasm și încrederea că un important coregraf român tocmai și-a început cariera…
