Secretarul de stat Andreea Moldovan a fost revocată din funcție. Decizia urmează să fie publicată în Monitorul Oficial.
Revocarea a fost cerută de Florin Cîțu, după emiterea ordinului pentru schimbarea regulilor de carantinare.
Ordinul de ministru al Sănătății care introduce noi criterii pentru carantinarea localităților, respectiv nivelul de testare pentru COVID, rata de incidență și de gradul de ocupare a paturilor din spitale și secțiile ATI, semnat de secretarul de stat Andreea Moldovan, a fost publicat marți în Monitorul Oficial.
Documentul introduce un punctaj pe baza unei grile. Municipiile și zonele metropolitane cu peste 100.000 de locuitori pot intra în carantină dacă au minimum 60 de puncte, iar restul localităților dacă au minimum 70 de puncte. Pentru încetarea carantinei este prevăzut un singur criteriu, respectiv rata de incidență de sub trei cazuri la o mie de locuitori.
Premierul Florin Cîțu nu și-ar fi dat acordul pe ordin, conform unor surse guvernamentale.
Vicepremierul Dan Barna spunea, în schimb, că ordinul este firesc, tehnic și necesar.