O nouă variantă a coronavirusului, prezentând atât caracteristicile tulpinii britanice B1.1.7, cât şi mutaţia E484K, care ar reduce eficiența vaccinurilor, a fost depistată în România, în urma secvențierilor făcute la Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava. Prof. Univ. Dr. Mihai Dimian, prorectorul Universității Ștefan cel Mare din Suceava, a explicat că apariția acestei noi variante nu înseamnă că vaccinul anti-COVID-19 nu mai protejează deloc, ci că eficiența acestuia este mult mai redusă comparativ cu cea oferită pentru celelalte tulpini ale coronavirusului.
”Prima dată s-a descoperit în Marea Britanie. Deja în luna februarie ei au declarat această tulpină ca variantă îngrijorătoare (variant of concern – VOC). Ea are o denumire, fie B.1.1.7 + E484K, fie, în limbajul lor, este vorba despre VOC202102/02. Ceea ce este important și ceea ce ar trebui să înțelegem este că noi am avut până acum trei tulpini de interes major, cea britanică, cea sud-africană și cea braziliană, însă, de la jumătatea lunii martie, și în Uniunea Europeană, Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor a desemnat și această a patra variantă, care provine din varianta britanică, dar are și această mutație care poate reduce eficiența vaccinurilor împotriva virusurilor. Reduce eficiența, nu înseamnă că, gata, nu mai e eficient vaccinul, ci e posibil ca, dacă despre un vaccin se spunea că are 95% eficiență, e posibil să scadă la 90%, la 88%. Până acum, studiile sunt doar de laborator. (…)
S-a vorbit depre Japonia pentru că a apărut o știre dată de Reuters, potrivit căreia în Spitalul Universitar din Tokyo s-ua descoperit zece astfel de cazuri și există o anumită îngrijorare în legătură cu acest aspect”, a explicat profesorul universitar.
Cazul de infectare cu noua tulpină face parte dintr-un lot de 91 de probe, dintre care 88 au fost confirmate ca fiind varianta britanică a coronavirusului.
”Noi avem anumite parteneriate cu spitalele Timiș, Cluj, Dolj și Suceava și primim în mod periodic probe din aceste zone. La aceste parteneriate le-am adăugat și pe cele din zonă, cu Botoșani, Neamț, Iași, de unde primim probe pentru secvențiere. (…)
În urmă cu două luni am descoperit varianta britanică și iată că la ultima secvențiere, 88 din 91 de probe, selectate oarecum aleatoriu, sunt cu tulpina britanică. Atunci era una, acum, marea majoritate sunt cu tulpină britanică, deci este o indicație, văzând și scenariul din Marea Britanie, că, la ora actuală, tulpina britanică este dominantă. Acest lucru ar trebui să-l evităm în cazul acestei tulpini pentru că, dacă studiile de laborator se confirmă, s-ar putea să avem o eficiență ceva mai scăzută a vaccinului”, a mai explicat Mihai Dimian.
Întrebat cât de îngrijorate ar trebui să fie autoritățile în acest context, profesorul universitar a răspuns: ”Trebuie să avem grijă. Cu cât oferim acestui virus mai multe gazde, cu atât probabilitatea lui de mutație se întâmplă. (…) Dacă vom face numai PCR și nu facem secvențiere, vom identifica această tulpină nouă ca fiind tulpină britanică și nu vom lua măsuri speciale. Cea britanică doar se răspândea mai rapid și eficiența era foarte puțin redusă, aproape nesemnificativ. Aici însă trebuie să avem mai multă grijă”.