Campanie de informare. Poliţiştii îi învaţă pe ieşeni CUM SĂ SE FEREASCĂ DE TÂLHARI

 Poliţiştii ieşeni vor demara, astăzi, în Parcul Copou, campania de informare „Fii prudentă! Poţi preveni tâlhăria”, lansată de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Iaşi, prin Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii. Campania se desfăşoară la nivel naţional, în perioada iulie – august, şi are ca scop creşterea gradului de informare a femeilor cu privire la modalităţile de prevenire a tâlhăriilor.
 

 

La nivelul judeţului Iaşi, mesajul campaniei va fi transmis atât prin intermediul principalelor canale de informare în masă, cât şi în cadrul întâlnirilor pe care poliţiştii le vor avea cu grupurile ţintă. Pe parcursul campaniei vor avea loc întâlniri cu  reprezentantele asociaţiilor de femei, ale firmelor cu un număr mare de angajate şi asociaţiilor profesionale în cadrul cărora poliţiştii vor oferi sfaturi utile pentru prevenirea tâlhăriilor prin smulgere.
 

 

Poliţiştii vor organiza, totodată, acţiuni de informare în zone intens circulate din municipii şi oraşe pentru a atrage atenţia asupra măsurilor de siguranţă personală pe care cetăţenii trebuie să le pună în practică, dar şi pentru descurajarea potenţialilor infractori. Totodată, mesajul campaniei va fi transmis şi prin organizarea de acţiuni de informare în locuri publice cum sunt parcurile sau zonele comerciale.
 

 

Analiza infracţiunilor de tâlhărie comise la nivelul judeţului Iaşi în primele cinci luni ale anului 2013 relevă faptul că cel mai uzitat mod de operare (32%) este cel în care autorul smulge obiectele, cum ar fi bijutieriile purtate la vedere sau telefoanele şi genţile, urmat de lovirea (19%) şi ameninţările cu acte de violenţă (16%). Cele mai dese tâlharii sunt comise în mediul urban (83%), cu preponderenta în municipiul Iaşi, iar victimele infracţiunilor de tâlhărie sunt în proporţie de 64,5% femei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here