Plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului a votat astăzi, cu 357 de voturi ‘pentru’, proiectul de eliminare a pensiilor speciale ale parlamentarilor.Astfel, potrivit proiectului, de la data adoptării legiiîncetează plata „Indemnizației pentru limita de vârstă” a parlamentarilor.
Senatorul USR – PLUS, Cristi Berea consideră votul de astăzi din Parlament o necesitate morală și o mare victorie pentru stabilirea dreptății și echității în România. ” Ne ținem de cuvânt, am eliminat pensiile speciale ale parlamentarilor! #USRPLUSinParlament. Am promis eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor și asta am făcut! USR PLUS a pus subiectul pe agenda publică încă din 2017 și iată că astăzi am reușit să eliminăm pensiile speciale pentru parlamentari. Este o victorie importantă în demersul nostru de a restabili dreptatea în România, acest sistem de pensii speciale rezervat celor pe care statul a vrut să-i privilegieze este injust și inechitabil. Propunem calcularea tuturor pensiilor după același sistem, la contribuție egală, pensie egală. Vom continua să căutăm cele mai bune variante, conforme cu Constituția, pentru eliminarea pensiilor speciale și pentru celelalte categorii profesionale. Iar următoarele pe listă sunt cele ale aleșilor locali introduse de PSD în legislatura trecută. Eliminarea pensiilor speciale este o necesitate morală pentru România.” – este mesajul senatorului Cirsti Berea postat pe pagina de Facebook la câteva minute după anunțarea rezultatului votului.
Senatorul Marius Bodea a ținut să puncteze faptul că USR s-a ținut de cuvânt și că promisiunile din campanie încep să prindă contur: ”Am eliminat pensiile speciale ale parlamentarilor. E un semnal important pe care îl dăm și știu că nu este suficient. Știu că românii suferă când văd câte privilegii s-au adunat în dreptul unora și câtă nedreptate în dreptul celor mulți. Dar de aici începem – de la vârf, de la privilegiile parlamentarilor. Astăzi am arătat că nu promitem reformă doar în campanie, ci că ne ținem de cuvânt.”