UAIC a efectuat o vizită oficială la Consiliul Județean Vrancea în vederea înființării unei extensiuni la Focșani

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) a efectuat vineri, 15 ianuarie, o vizită oficială la Consiliul Județean Vrancea, în vederea înființării unei extensiuni universitare la Focșani. Delegația UAIC a fost formată din prof. univ. dr. Tudorel TOADER – Rector, conf. univ. dr. Florin BRÎNZĂ – Prorector pentru programe de masterat, studii doctorale, managementul calității și Extensiunile UAIC, conf. univ. dr. Constantin-Iulian DAMIAN – Prorector pentru programe de licență și activități de formare a personalului didactic din învățământul preuniversitar, conf. univ. dr. Ioana Maria COSTEA – Decan al Facultății de Drept, prof. univ. dr. Conțiu Tiberiu ȘOITU – Decan al Facultății de Filosofie și Științe Social-Politice, prof. univ. dr. Adrian GROZAVU – Decan al Facultății de Geografie și Geologie, prof. univ. dr. Lucrețiu-Ion BÎRLIBA – Decan al Facultății de Istorie, prof. univ. dr. Alexandru Arnold Francisc GAFTON – Decan al Facultății de Litere, conf. Univ. dr. Ștefan BONCU – Decan al Facultății de Psihologie și Științe ale Educației. Din partea Consiliului Judențean Vrancea, au participat la întâlnire Cătălin TOMA – președinte, Ionel CEL-MARE – vicepreședinte și Raluca Tatiana DAN – secretar general al județului.

„Ne bucurăm că întâlnirea de astăzi are loc într-o zi atât de importantă, Ziua Culturii Naționale. Suntem aici pentru a pune bazele învățământului universitar modern în Vrancea și vă mulțumim că ați fost de acord să colaborăm în acest demers.” – prof. univ. dr. Tudorel TOADER – Rectorul UAIC

În cadrul întâlnirii s-a decis, de comun acord, înființarea unei extensiuni universitare a UAIC la Focșani, pe modelul celor deja existente la Bălți și Chișinău sau celei în curs de înființare la Botoșani. Pentru extensiunea din Focșani, UAIC propune funcționarea a 10 programe de studii, dintre care patru la studii de licență (Istorie – forma de învățământ ID, Limba și literatura română – o limbă și literatură străină (engleză, franceză, germană, italiană, latină, rusă, spaniolă) – forma de învățământ IF, Planificare teritorială – forma de învățământ ID și Asistență Socială – forma de învățământ ID) și șase la studii de master (Management și expertiză vitivinicolă – master interdisciplinar, cu specialiști din Iași și experți din Franța (Bordeaux), Drept și ordine publică – forma de învățământ IF, Politici și management în educație – forma de învățământ IF, Evaluare clinică, consiliere și psihoterapie de cuplu și familie – forma de învățământ IF, Politici publice și management instituțional – forma de învățământ IF și Riscuri naturale, SIG și teledetecție – forma de învățământ IFR). Fiecare program de studiu va demara cu câte o grupă de studenți, orarul fiind unul de tip modular.

Întâlnirea s-a încheiat cu vizitarea imobilului în care va funcționa extensiunea UAIC din Focșani, anume sediul fostei Prefecturi Putna, clădire de patrimoniu recent reabilitată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here