În luna mai, conf. Dr. Ionuț Nistor a fost primul medic ieșean detașat la cerere la Spitalul Județean de Urgență Suceava pe când județul vecin era considerat epicentrul pandemiei de coronavirus în România
Un medic ieșean de la Spitalul C.I. Parhon anunță că unul dintre medicamentele administrate pentru tratamentul COVID-19, respectiv Lopinavir-Ritonavir, este inutil, ineficient și provoacă efecte adverse. Un alt medic, de la Spitalul Colentina din București, anunță că, potrivit studiilor realizate, Hidroxiclorochina, medicament folosit pentru tratatrea coronavirus, nu are niciun efect benefic. Medicamentele Hidroxiclorochina şi Lopinavir-Ritonavir fac parte din schema de tratament aprobată prin ordin de ministru. Doi medici români, unul de la Spitalul C.I. Parhon din Iași și cel de al doilea de la Spitalul Colentina din București, specialişti în medicina bazată pe dovezi, cer eliminarea acestor două medicamente, după ce au analizat studiile apărute. Potrivit informațiilor publicate de cotidianul.ro, aceştia susţin că tratamentele au un număr crescut de efecte secundare, iar beneficiile lipsesc. Dacă la început mergeam în orb şi căutam cele mai bune soluţii pentru tratamentul infecţiei cu SARS COV2, acum lucrurile s-au mai aşezat şi sunt diferite. Au început să apară studii şi cercetări care ne arată care sunt medicamentele care funcţionează şi care nu.
Efecte secundare
Conf.dr. IONUŢ NISTOR și Prof. dr. Cristian Băicuş au analizat studiile făcute în utlima vreme şi spun că două dintre medicamentele aflate acum în schema de tratament în România nu au niciun beneficiu, ci mai multe efecte secundare. Despre tratamentul cu Lopinavir-Ritonavir, Ionuţ Nistor, medic nefrolog la Spitalul Parhon din Iaşi spune că studiile nu arată niciun beneficiu. Cotidianul.ro susține că cei doi medici au trimis memoriul şi către ministerul Sănătăţii şi către INSP şi solicită retragerea acestor medicamente din schema de tratament.
Conf.dr. IONUŢ NISTOR, medic la Spitalul CI Parhon: ”Începutul a fost haotic, după cum ne aducem aminte, am folosit terapii neconvenţionale, experimentale pentru a putea trata şi aşa se procedează atunci când nu ştii nimic despre o boală, foloseşti orice ai la îndemână la început. După şapte luni putem spune că evidenţele au început să se acumuleze şi putem da deoparte câteva medicamente pe care le-am folosit până acum. Acest studiu de pe 5 octombrie arată că terapia cu Lopinavir este fără beneficiu în tratamentul bolnavilor cu COVID-19.Sunt studii randomizate, făcute pe mii de pacienţi. Şi care din păcate arată că această terapie este fără beneficii, dimpotrivă putem spune că este o terapie asociată cu efecte adverse.”
Modificarea urgentă a ordinului privind schema de tratament pentru coronavirus
Medicamentele Hidroxiclorochina şi Lopinavir-Ritonavir apar în schema de tratament aprobată prin ordinul nr. 487/23.03.2020. Medicul ieșean cere Ministerului Sănătății modificarea urgentă ordinului privind schema de tratament pentru coronavirus. ”Cred că este nevoie să modificăm acest ordin de ministru cât mai urgent, prin prisma acestor evidenţe mai vechi sau mai noi şi să lăsăm în aceste protocoale doar ceea ce este până în prezent dovedit util.” spune Conf.dr. IONUŢ NISTOR, medic la Spitalul CI Parhon.
Cristian Băicuş medic internist la Spitalul Colentina explică faptul că hidroxiclorochina ajută doar ca boala să fie mai scurtă cu câteva zile şi că studiile arată că mortalitatea a crescut, când a fost folosit acest medicament. Prof. dr. Cristian Băicuş, medic la Spitalul Colentina, membru al consiliului consultativ Cochrane România: ”Concluzia este că hidroxiclorochina nu ajută pentru efectele principale pentru pacient, în cel mai bun caz hidroxiclorochina ajută doar ca boala să fie mai scurtă cu între o zi şi trei zile. Când am făcut eu COVID, am luat două zile, după aceea m-au apucat durerile de burtă şi am renunţat.Şi am renunţat mai mult pentru că nu prea credeam în el. Nu numai pentru nişte simple dureri de burtă. Vă daţi seama, când te gândeşti că ceva îţi salvează viaţa nu te mai gândeşti la dureri de burtă, dar cum nu prea credeam în el am renunţat după două zile.”
Sursa: www.cotidianul.ro