Revitalizarea sportului ieșean are șanse mari să devină realitate. Cosette Chichirău, candidata USR PLUS la alegerile pentru Primăria Iași, a prezentat soluții concrete în acest sens. Mai precis, aceasta a anunțat că pe cele 40 de hectare deținute de municipalitate pe șes Bahlui va construi Cartierul Sporturilor. Acesta va include un stadion de fotbal la standarde europene, o sală polivalentă care va găzdui meciurile echipelor locale și cele naționale, un bazin de înot olimpic, Aqua Park, parcuri de fitness, locuri de recreere, săli de forță și o pădure urbană. Va exista și un cămin unde să fie găzduite persoane din mediul rural care practică sporturi la echipele ieșene, dar și sportivi din municipiu dacă au nevoie de acest lucru.
”Cartierul Sporturilor este un proiect major. Vrem să creăm un loc unde sportul de performanță și cel de masă să se îmbine într-un complex al arenelor sportive. Iașul are vocație de capitală, iar asta trebuie să se vadă inclusiv în sport. Trebuie să avem echipe de top, să reînviem gloria și mândria sportivă de altădată. Ca să avem sport de performanță, trebuie să avem însă și sport de masă. Și voi încuraja acest lucru punând la dispoziția ieșenilor facilități în special în acest cartier al sporturilor dar și în alte locuri din oraș”, a declarat Cosette Chichirău.
Aceasta a declarat că vrea să reînființeze echipele de rugby, handbal, volei și baschet care au fost închise pe rând în ultimii ani. ”Aceste echipe trebuie susținute pentru a le arăta tinerilor că pot avea un viitor în Iași, pentru a le oferi modele de urmat și pentru a oferi publicului șansa de a asista la competiții dedicate acestor sporturi” a declarat candidata USR PLUS.
Un alt proiect este revitalizarea Asociațiilor Sportive. Acesteapot accesa atât fonduri naționale dedicate sportului cât și fonduri europene. Astfel, revitalizarea sportului în Iași se va face fără a pune presiune pe bugetul local. ”Este important să ne asigurăm că acest domeniu este gestionat inteligent și cinstit pe partea financiară. În primul rând, este obligatorie transparența totalăîn alocarea banilor către echipele locale. Pentru a evita suspiciunile de fraudă care au existat până acum, toate achizițiile se vor face respectând cu strictețe legea, iar salariile și costurile echipelor vor fi publice. În plus, vom încerca să atragem noi resurse financiare din domeniul privat. Sponsorizările reprezintă unul dintre mecanismele principale de finanțare a sportului peste tot în lume. Iașul trebuie să încurajeze echipele locale să utilizeze în mod corect și transparent acest mecanism”, a declarat Cosette Chichirău.
Iașul, spune candidata USR PLUS, trebuie să intre într-o nouă etapă. ”Stadionul din Iași a fost construit în 1960. Sala Polivalentă, în anii 70. După mai bine de 50 de ani avem nevoie de un nou complex sportiv. Iar acest complex va fi Cartierul Sporturilor”, a declarat Cosette Chichirău.
*Programul pentru Iași propus de Cosette Chichirău poate fi accesat aici: https://www.cosettechichirau.ro/program