Cosette Chichirău: ”Putem face din orașul nostru un adevărat miracol”

Cosette Chichirău candidează la Primăria Iașului din partea USR PLUS. Este în prezent parlamentar, unul dintre cei mai activi și vocali aleși din Legislativ, dar are planuri mari pentru Iași. Pentru că cititorii noștri vor să afle cât mai multe despre Cosette Chichirău, am rugat-o să ne transmită o prezentare în care să vorbească despre ea, despre studiile și cariera de dinainte de a intra în politică dar și despre proiectele pentru Iași. Citiți mai jos ce spune Cosette Chichirău despre ea însăși și despre candidatura la primăria Iașului:

1. Cine sunt

Sunt o ieșeancă perseverentă și muncitoare, optimistă, implicată civic și politic, pasionată de artă și hotărâtă să schimb în bine orașul pe care îl iubesc. M-am născut și am crescut în Iași. Părinții mei sunt din județul Iași, mama din Oțeleni și tata din Vlădeni, așa că sunt o moldoveancă pur-sânge. Am copilărit în Tudor Vladimirescu, pe Strada Țepeș Vodă. Am făcut școala primară la Școala Generală nr. 10, în Tătărași, iar gimnaziul la Colegiul „Emil Racoviță”, în Podu Roș. Apoi am făcut Liceul de Informatică pe care l-am absolvit în 1996 ca șefă de promoție.Facultatea amfăcut-o tot la Iași, la Facultatea de Științe Economice a Universității Alexandru Ioan Cuza.

După licență, am plecat la studii în Statele Unite, unde am obținut un MBA și 2002 și un doctorat în finanțe în 2007 la University of Massachusetts Amherst. Am făcut cercetare atât în domeniul piețelor de capital și instrumentelor financiare cât și în finanțele întreprinderii.

Am început să muncesc încă de la începutul doctoratului în industria financiară americană (Big Finance). Mai întâi am fost la MassMutual Financial Group, companie aflată pe locul 76 în lista Fortune 500, cu $675 miliarde fonduri sub administrare. Am lucrat aici timp de 5 ani, începând ca analist și ajungând director de management al riscului. Apoi, am lucrat la State Street Bank al treilea manager de fonduri din lume, unde am condus echipa care se ocupa de analiza riscului de piață pentru portofoliul de trading din toate filialele din lume. În fiecare zi, echipa mea producea un raport de risc care însuma un portofoliu de peste 100.000 de instrumente financiare, afectate de câteva mii de factori de risc, în simulări de la o zi la doi ani în viitor.

După 10 ani de muncă în industria financiară, am ales să fac pasul către un mediu mai creativ, în care să fiu mai mult în contact cu oamenii, așa că am pornit pe drumul antreprenoriatului. Începând cu anul 2011, m-am implicat în aproximativ 10 proiecte antreprenoriale, în diverse roluri, de la consultant și expert financiar până la asociat și proprietar de afacere. Proiectele mele includeau: soluții pentru finanțarea de instalații solare, aplicații pentru mobil cu scop educativ (la nivel universitar), dezvoltarea unei platforme de modelare financiară colaborativă. Am colaborat cu alți antreprenori pe proiecte de implicare civică (tehnologie în politică), de marketing pentru inovații medicale, de tehnologie de localizare GPS.

2. Cum am intrat în politică și ce am făcut în Parlament

La începutul lui 2016, nici prin cap nu mi-ar fi trecut că în scurt timp voi intra în politică. Eram, așa cum sunt mulți români, nemulțumiți de partidele de-atunci și nu vedeam alternativa. Însă rezultatul surpriză produs de Nicușor Dan la București mi-a arătat că suntem mulți cei care gândim la fel și că împreună chiar putem da startul acestei schimbări. Asta m-a făcut să fac pasul spre politică și așa am ajuns în Parlament.

În calitate de deputat, am susținut 115 inițiative legislative, dintre care 16 au devenit legi. Am depus mai multe proiecte, printre care: transparentizarea tuturor achizițiilor făcute de administrația publică locală, proiectul privind cabinetele medicale mobile și proiectul Inovare și producție, gândit să reducă impactul economic și social negativ al pandemiei. În plus, am blocat jaful pe care PSD îl plănuia prin Fondul  Suveran și am solicitat de fiecare dată, la fiecare buget anual, fonduri pentru Autostrada Moldova. Ca membru al Comisiei de Buget, Finanțe și Bănci, am venit cu observații și propuneri la bugetul României, la rectificările bugetare, la legea privind Banca pentru Locuințe, legea Startup Nation, legea RCA, legea salarizării unitare.

Am ieșit în stradă pentru a opri Ordonanța 13, am protestat împotriva modificării legilor justiției, am cerut eliminarea pensiilor speciale. Am fost în Piața Victoriei și pe 10 august și am protestat față de abuzurile comandate de PSD atât ca parlamentar cât și ca cetățean.

3. De ce candidez

Mă doare sufletul să văd că orașul copilăriei mele, orașul pe care îl iubesc, rămâne în urmă din cauza unei administrații corupte și incompetente. Am sperat și eu, ca mulți ieșeni, ca lucrurile să se schimbe în acești ultimi 30 de ani. Din păcate, s-a făcut prea puțin. Iașul a fost condus fără viziune, fără aspirații și fără ambiție edilitară. Nu există niciun proiect major, nicio realizare care să treacă dincolo de nivelul activităților comune.

Am învățat în Statele Unite că nu merge doar să stai pe margine și să critici. Dacă simți că poți face lucrurile mai bine, atunci trebuie să intri pe teren. Asta am și făcut. Candidez pentru că m-am săturat să văd cum Iașul suferă sub conducerea acelorași oameni lipsiți de soluții și de interes.

4. Ce vreau să fac pentru Iași

Eu cred că Iașul are un potențial enorm și că putem face din orașul nostru un adevărat miracol. Avem oameni foarte bine pregătiți, avem ingineri, profesori, medici, antreprenori, artiști foarte buni. Trebuie doar să ne propunem pentru Iași mai mult decât și-au propus primarii de până acum. Și, cel mai important, trebuie să scăpăm de corupția, de incompetența, de rețelele de pile și de clienți politici care sufocă acum administrația publică locală.

Sunt economist și știu foarte bine că pentru dezvoltare este nevoie de bani. Planul meu este să atrag în Iași companii mari din afara țării care să creeze locuri de muncă bine plătite. Și nu mă refer doar la industria IT care este foarte activă în municipiu. Mă refer la industrii în care pot lucra și ieșenii obișnuiți: cea chimică, farmaceutică, echipamente medicale, cosmetică, mașini industriale, electrice și electronice.

Aceste companii vor aduce mai multă prosperitate și mai multe taxe la bugetul local. Cu banii pe care Iașul îi va avea în plus vom putea face un centru de cercetare, investiții pentru parcări și trafic fluid, pentru digitalizarea administrației și a serviciilor publice, plus un cartier al sporturilor și un muzeu de artă contemporană.

Evident, vom avea grijă de fiecare cartier în parte din Iași. Vom opri construcțiile haotice, vom planta 10.000 de arbori, vom reduce poluarea prin încurajarea transportului public și a soluțiilor alternative de mobilitate, vom investi în educație, artă și cultură, vom dezvolta Zona Metropolitană. Și, nu în ultimul rând, vom aduce transparență în administrație. Toate contractele și toate plățile sunt de interes public și vor fi publicate din oficiu pe pagina de internet a Primăriei. Toate concursurile pentru ocuparea posturilor vor fi anunțate public și vor fi organizate corect. Nu voi angaja penali în funcții publice și mă voi asigura că toate deciziile majore pentru oraș vor fi precedate de o consultare reală cu cetățenii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here