Boz este sinistru de obraznic de când s-a trezit în barca puterii, cu Chirica primar liberal și cu PNL la guvernare. Drept dovadă, postarea pe care a făcut-o în urmă cu câteva zile: „Dumnezeu mai dă și cu parul”, este comentariul acestuia care însoțește un articol publicat sub titlul: „Gravida care a murit de Covid 19 posta conspirații despre virus pe facebook”.
Ajuns pe cai mari, Boz a rămas fără empatie față de semeni. Un scurt-circuit la nivel cerebral l-a făcut pe alesul PNL să emane un gând despre moartea unei gravide: „Dumnezeu mai dă și cu parul”
Îi propun aceluiași domn consilier să facă un comentariu despre o altă știre de la G4media: „Firma șefului consilierilor PNL din Iași a încheiat 17 contracte pentru furnizarea de măști, livrate inclusiv unor primării conduse de liberali”
Tura asta, cine a dat cu parul? PNL a dat cu parul, nu Dumnezeu. A dat cu încredințare directă de vreo 110.000 lei.
Știu, pentru teoria conspirației, dar și a constipației este de vină numai PSD.
Vela, Orban și Tătaru nu sunt în stare să spună oamenilor că virusul chiar există, că ar trebui să poarte măști și să nu se îngrămădească la petreceri, dar pentru toate astea alții sunt de vină.
Tot alții sunt vinovați pentru achiziții penale de măști, dezinfectanți și combinezoane. Tot alții sunt vinovați și pentru faptul că, la fel ca pe vremea lui Dragnea, ministerele și instituțiile de stat s-au umplu de neamuri, pile, șoferi și amante.
P.S. Boz revine cu precizări: „vremea mesajelor soft a trecut”. A trecut pe dracu’! Vi s-a urcat puterea la cap și sunteți niște dobitoci!