Fotbalul românesc e din nou în doliu, după ce unul dintre experimentații săi antrenori, dar și cei mai charismatici a încetat din viață la 67 de ani. Ionuț Popa a plecat într-o lume mai bună, astăzi, 25 iunie 2020, după ce a pierdut lupta grea pentru viață, la un an și trei luni după ce lăsase cariera de-o parte.
Ionuț Popa a murit la Spitalul Județean Arad, acolo unde fusese adus în data de 9 iunie, după ce suferise un stop cardio-respirator și a avut nevoie de manevre de resuscitare, a fost transferat pe secția ATI, unde a stat în comă, apoi în moarte cerebrală până astăzi, când a fost constatat decesul.
Problemele de sănătate ale lui Ionuț Popa s-au agravat la începutul anului 2019
Problemele de sănătate ale lui Ionuț Popa s-au agravat de la începutul anului 2019. Experimentatul antrenor arădean a început să se simtă rău de pe la mijlocul lunii ianuarie și a trecut pe la mai mulți medici din Arad, Iași, Timișoara, Cluj-Napoca și mai apoi Viena.
Inițial, se vorbea despre o semipareză facială, dar starea de rău a persistat și după sesiunile de fizioterapie. Pe la începutul lunii martie 2019, un doctor neurolog de la Spitalul Clinic Județean din Timișoara i-a impus lui „Mister” restricții clare legate de stilul de viață și, astfel, acesta a fost în imposibilitatea de a mai conduce antrenamentele UTA-ei, luând decizia de a se retrage din fenomen.
Popa a avut simptome de amorțeli în zona facială și nu mai putea vorbi, pentru ca mai apoi să nu mai reușească să miște un ochi. Dacă inițial doctorii au crezut că au de a face cu afecțiunile rezultate în urma unui atac cerebral ori unui infarct miocardic, ipotezele nu au stat în picioare, astfel că Ionuț Popa a fost supus unor mai multe analize foarte costisitoare, atât în țară, cât și în străinătate.
„Am probleme de sănătate. Nu știe nimeni ce am. Am făcut două RMN-uri, am fost la mai mulți doctori. Am probleme cu ochiul, am avut amețeli, dureri de cap. Ar putea să fie de la vreo lovitură sau de la nervi, stres. Nu mă simt bine. Săptămâna viitoare o să fac o spectroscopie. Asta se face la cap pentru a determina dacă este totul în regulă. O să vedem apoi ce și cum”
Ionuț Popa, la începutul lunii martie 2019, despre problemele sale medicale
„Cum mă simt? Ca un om bolnav, dar poate că asta îmi este soarta. Am fost pe la o grămadă de medici, dar… (Oftează) Of, cum este viața asta. Chiar nu vreau să pară acum că mă plâng în presă. Departe de mine acest gând, dar nici eu nu știu dacă se mai pot face multe pentru mine. Din păcate, medicii nu îmi pot face operația la cap, iar acest lucru îmi complică mult starea de sănătate. Sunt foarte trist din această cauză”
Ionuț Popa: cariera de fotbalist și antrenor
Născut la Pesac, în judeţul Arad, la data de 17 aprilie 1953, Ionuț Popa a fost jucător la Poli Timișoara, Unirea Sânnicolau Mare, Brăila, Vagonul Arad, Aurul Brad sau Victoria Ineu, iar ca antrenor a început la Victoria Ineu, și a pregătit echipe ca Zădăreni, Strungul Arad, UTA Arad, Motorul, Telecom, Pecica sau Indagrara.
A revenit și a promovat în Liga 1 cu UTA, apoi a trecut la FC Bihor, Jiul Petroșani, Politehnica Iași, CSMS Iași, CS Mioveni, Național Sebiș, Șoimii Pâncota și ACS Poli Timișoara. Ultima echipă pe care a condus-o a fost echipa sa de suflet, UTA Arad, pe care a preluat-o în aprilie 2018 și de care s-a despărțit oficial în iunie 2019.
Ultimul meci în care Ionuț Popa a stat pe bancă la UTA a fost cel cu ACS Poli, fosta sa echipă, la Arad, pe 9 martie 2019. UTA s-a impus cu 2-1.
La data de 17 aprilie 2020, Ionuț Popa a împlinit 67 de ani.