Prim-vicepreședintele PNL, Rareș Bogdan, reacționează în scandalul legat de petrecerea organizată, la Cluj, de ziua fiicei lui. Rareș Bogdan arată că nu au fost sub nicio formă 100 de oameni la petrecere și, în plus, majoritatea au stat pe terasă, doar cei mai în vârstă stând în interior.
”Întreg articolul este o tâmpenie! S-a stat afară! Pe terasă am avut mese și două mese cu părinții mei, socrii și niște rude mai în vârstă în interior.
Nu a fost prezent niciun politician local sau central, nicio vedetă, niciun șef de instituție publică, niciun om de afaceri important, cu excepția a 4 prieteni de familie cu copii sau nepot.
Cred că au fost maxim 40 de persoane și am avut mese pe terasă, doar pentru cei mai în vârstă în interior. Cifra de 100 de persoane este o tâmpenie!”, a declarat Rareș Bogdan, pentru STIRIPESURSE.RO.