Nu trăim vremuri prea vesele, dar e bună și scuturătura asta cu izolarea la ceva, că uite așa ne mai aducem aminte de epoca de aur, când n-aveai voie ba aia, ba ailaltă, dar ne uitam două ceasuri la televizor și la zece plonjam în lumea viselor, că se lua curentul.
Sigur, nu se compară cu ce e acum și nu se cade să-L supărăm pe Cel de sus, că așa izolare să tot faci. Internetul, internet, televiunea, televiziune, cărți buluc, muzici asemenea. Ce-ți mai trebuie mâncare?
Numai că cei din jur nu văd lucrurile tot așa. S-au golit rafturile de făină, acuma nu mai găsești drojdie. Una peste alta este o stare de agitație interioară scormonită de semnalele din exterior și care ne tulbură naturelul, cu tot cu fengshui, în încercarea de a ne dumiri dacă e chiar real ceea ce se petrece.
Suntem bombardați de cifre. Zeci de morți colo, sute de pozitivi cu covid dincolo, numere care cresc de la zi la zi și ne duc cu gândul la ce-i mai rău. Altfel, e destul de cinic să încerci o mică bucurie când se spune la o știre – „au murit doar 12 inși“ – adică mai puțini ca ieri, ceea ce înseamnă că e de bine.
Nu știu dacă realizați, dar numerele astea ce ni se perindă prin fața ochilor au un mare schepsis. Dacă ni se spunea – au murit câțiva bolnavi în Italia sau oriunde – parcă e ceva normal. Oameni se nasc și mor. Numai că nu, mintea noastră nu se simte bine și vrea date mai concrete și dacă se poate exacte, adică numere, cifre.
Oamenii de știință din tărtăcuțele ce le ducem pe umeri vor cifre, Cifre cu care să se facă socoteli, cu care să se formeze opinii, să se emită analize, adică ceva care să impresioneze. Și ni se dau cifre, nu neapărat de către cei ce știu de setea asta a noastră.
Am ajuns în halul în care nimeni nu mai pomenește de ponderea rujeolei din ultima vreme de la noi, boală cu o mortalitate mult mai accentuată decât a covidului. Tot numerele aduc frica. – „Uite, au murit 300 în Italia!“ – dar pomenește cineva și de cauza deceselor? Nu.
Pentru că fiecare a murit din cauza a ceva, nu din cauza expresă a nenorocitului de covid 19. Și tot pe calea cifrelor se iau decizii. Unele tâmpite, altele normale pentru ce se petrece. Și aici mă gândesc la reducerea transportului public local din timpul zilei și a numărului de mijloace aflate în trafic.
În mintea celor ce ne conduc, în frunte cu junele edil și baron, asta ar trebui să țină lumea în casă. Nu-s autobuze, nu se circulă, dar ți-ai găsit. De unde se trâmbiță peste tot să păstrăm distanța, să nu ne pupăm, să nu ne aia, să nu ne ailaltă, lumea se înghesuie în autobuz, pentru că nu-s destule. Adică în felul ăsta se oprește răspândirea virusului? Să fim serioși.
În alte părți, oamenii sunt opriți pe stradă și chestionați – „Unde mergi, bădie?“. Dacă nu ai un motiv temeinic, te alegi cu un amendoi cât Casa Poporului sau mai rău, la ruși, cu un concediu fără plată în Siberia, nu mai mic de cinci ani. Îți mai arde să ieși lela? Nu cred. Ori la noi, se plimbă infectații prin cluburi, dau petreceri, consultă pacienți, fac ce vor mușchiul lor.
Ce înseamnă asta? Simplu. Lipsă de informare. Indolență. Ori asta este o consecință a puhoiului de vorbe goale cu care suntem intoxicați zi de zi sau dacă vreți o continuare, în alt palier, a poveștii cu Petrică și lupul, care denotă lipsa de credibilitate a celor ce apar în frunte. Cam ghiftuiți ce-i drept.
Numai de bine,
Văru’ Mitică
