Preoții din Tătărași au dat Primăria în judecată pentru a deveni stăpâni  pe pământul Parohiei Sf. Vasile din Tătărași

Preotul Iulian Negru, paroh al Bisericii Sf. Vasile cel Mare-Tătărași cere în justiție, dobândirea dreptului de proprietate, prin uzucapiune, asupra unor terenuri stăpânite de peste trei decenii. E vorba de un imobil de 5008 mp, de pe str. Vasile Lupu 38, unde se află biserica, casa parohială, casa socială și o anexă de gospodărie, precum și un teren de 736 mp unde funcționează ,,casa dascălilor și cântăreților,,. Parohia din Tătărași deține acte și documente vechi din Arhiva Națională care atestă faptul că pământul este stăpînit pașnic, neîntrerupt și cu bună-credință,  de peste 300 de ani, din 1709. ,,Sunt îndeplinite toate condițiile uzucapiunii,, susține preotul-paroh, Iulian Negru. 

 

Preoții creștini-ortodoxi din Iași urmează exemplul Comunității Evreiești care dorește să intre legal în stăpânirea mai multor proprietăți importante din buricul târgului. Urmând exemplul cultului iudaic, preotul ortodox Iulian Negru, parohul Bisericii Sf. Vasile cel Mare a acționat în judecată Municipalitatea solicitând dobândirea dreptului de proprietate, prin efectul uzucapiunii, asupra unor terenuri și imobile din Tătărași. Primul teren revendicat are o suprafață de 5088 mp, și este situat pe str. Vasile Lupu 38. Aici se află biserica, casa parohială, casa socială și o anexă de gospodărie care au fost evaluate toate la suma de 80.000 de lei. Al doilea teren, pentru care se cere dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune, are o suprafață de 736 mp, și este situat tot pe str. Vasile Lupu, la nr. 47. Pe acesta a fost ridicată o construcție unde în prezent funcționează casa dascălilor și cântăreților.

 

,,Pământul ne aparține de 300 de ani,,

 

,,Parohia noastră stăpânește pământul respectiv din anul 1709, casa parohială din 1932 iar casa socială din anul 1986. Posesia asupra acestor terenuri a fost una continuă, pașnică, netulburată, neîntreruptă și de bună-credință. Avem acte și documente de arhivă care dovedesc în mod indubitabil îndeplinirea tuturor condițiilor uzucapiunii de 30 de ani. Deținem toate schițele cadastrale pentru fiecare lucru și proprietate în parte. Acestea au fost întocmite corect de către PF Adrian Octavian Andriuță, tocmai în vederea identificării terenurilor,, a explicat în acțiunea judecătorească, depusă la Judecătoria Iași, Costin Omușoru, consilier parohial la Biserica Sf. Vasile cel Mare – Tătărași. Acțiunea judecătorească a preoților din Tătărași, împotriva UAT Iași, este determinată de fapt, de lipsa documentelor de proprietate asupra terenurilor menționate, a căror suprafață ajunge la aproximativ 6000 mp. De asemenea, înaltele fețe bisericești mai cer în justiție obligarea Primăriei la plata tuturor cheltuielilor de judecată. Un nou termen de judecată a fost stabilit la data de 9 aprilie 2020.

Nicu  SAMSON

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here