Astăzi am să fiu corect: Adina are un bust perfect

În urmă cu o săptămână, publicația 7 Iași a demarat cea mai amplă investigație jurnalistică ever. Toată redacția s-a implicat în această acțiune, de la doamna care ne ajută la curățenie, până la șefu’ ăla mare, CEO-ul 7 Iasi, respectiv doamna care ne ajută la curățenie. Am scos tot arsenalul: share-uri pe Facebook și 10.000 de flyere pe care le-am împânzit în tot orașul. Fluturașele constau într-o poza cu doi sâni mai mult decât perfecți și un nume: Adina Tănase. Am primit numeroase mesaje pe adresa redacției cu tot felul de poze cu busturi, de la decente până la aproape de perfecțiune, dar nimic divin precum sfintele bidoane ale Adinei. N-ați văzut așa ceva în viața voastră! Are mândra noastră niște „înaintași” criminali, la propriu. Într-o poză postată de magnifica făptură, se vede clar că sânii încercau să o ucidă. Când mândra a încercat să se întindă pe spate, „dușmanii pectorali” s-au năpustit peste fața ei, încercând să o sufoce. Cine i-a văzut sau are informații care ne pot conduce la capturarea acestor criminali cu sânge rece este rugați să ne contacteze.Vă ptomitem că  odată ce vor fi descoperiți, îi vom pedepsi și nu vor mai putea face rău nimănui niciodată!

Andrei VILICHE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here