E foarte greu pentru cineva care judecă, cât de cât, să-și dea seama pe unde suntem și încotro mergem, pentru simplul motiv că … stăm pe loc. La o privire mai atentă asupra deciziilor momentului – majoritatea luate binișor după opt seara, adică pe întuneric – vom observa că rolul și locul puterilor în statul unde plătim dările s-au cam modificat prin schimbare, cu toate că, Wikipedia zice că suntem o strașnică republică semi-prezidențială, unde premierul și președintele sunt, sau ar trebui să fie, principalii actori în evoluția administrativă a patriei, în locul republicii parlamentare, care funcționează de fapt, cu un președinte ornament și un premier bezmetic.
La drept vorbind, formula semiprezidențială a fost cel mai bine exploatată doar de Băsescu, prin rolul asumat de președinte jucător, cel mai adesea la limita Constituției, că nu degeaba l-au suspendat. Dar să revenim la prezent ori la semi-prezent, dacă e să folosim cheia actualei forme de guvernământ
Marile decizii ale momentului, publicate și-n Monitorul oficial, îi aparțin executivului ce și-a asumat responsabilitatea chiar și pentru bugetul carpato-danubiano-pontic din bisectul în curs, lăsând legislativul, obișnuit cu o lege specifică și aplicată, ca pe un „rahat“ în ploaie, că de ninsoare nu poate fi vorba, pe motiv de încălzire globală.
Bulucul de amendamente, scobite, primite sau visate s-au acoperit de inutilitate, guvernul Sică pășind semeț peste toate, asemeni soldatului sovietic, și el trăitor în același tip de republică. Legea bugetului? Dă-o-n mă-sa! Bun. Și de ce mai avem Parlament? Că așa trebuie. Cineva trebuie să se ocupe și de o seamă de legi, inclusiv de cele ale termodinamicii sau ale mecanicii fluidelor, ca să nu ne arate Europa cu degetul – uite, ce idioți, nici de Parlament nu sunt în stare.
Și dacă am ajuns aici, se pare că aleșii Iașului au început să joace roluri destul de bine plătite în serialul ce tocmai se toarnă – „Memorialul durerii-n trei litere“ – și nu se agită să sancționeze derapajul autocratic al guvernului instalat după chipul și asemănarea președintelui – bine făcut și atât.
Și de ce s-ar agita, pentru că o parte din motivația sau sensul de a fi parlamentar s-a cam dizolvat în urmă cu vreo două seri, (deci nu noaptea, da?) când pensile speciale au fost fagocitate?! Numai că înainte de asta și-au votat, tot în miezul serii, și un supliment de vreo cinci sute de euroi, pentru de dimineață, ca să nu pice nasol eliminarea rentelor speciale, măsură cu valoare de dop în gura electorului păcălit și a diasporei șucărite.
Prieteni, Tudor Gheorghe nu a greșit cu Degeaba 30 și nu cred că greșea nici cu 500 și ceva, în loc de 30, pentru că … tot un drac. Ori cu ei ori fără ei, o luăm din toate direcțiile, asemeni vremurilor când stăteam capră și nu înțelegeam dacă suntem mobilă, poziție din manualul de utilizare a aparatului reproducător sau copii ale mamiferului ce azi ne dă brânză fără colesterol. Așa că, domnu Orban, un Re de jos, te rog … și atenție la diejii din partitură, să nu iasă dracului vreo manea din șlagărul celor de la Cassa Locco – Ce bine-mi pare c-ai luat țeapă!
Numai de bine,
Văru
