Sfârșitul sărbătorilor de iarnă este marcat de ziua a șaptea din an, cea a Sfântului Ioan Botezătorul. Nu mai știu câți români răspund la numele de Ion, cert este că majoritatea dau de băut. Ori le-o rămas de la revelion, ori au primit cadou ceva, ori au dosit prin coșniță câteva sute, ca să fie de cod maro. Se bea. Asta fac Ionii.
Cu Ioanele, în schimb, e mai delicat. Nu toate se dau în vânt după ce se bea, dar rămân sensibile la ce primesc. Și primesc, că nu mai departe am aflat fără să vrem, că-n agenda junelui dom edil și baron de la noi sunt vreo 30 de Ioane, la un calcul sumar, că altfel n-ar fi dat comandă de tot atâtea parfumuri de damă, pă persoană fizică.
Bun, bun, dar un parfumete cât de cât mai scuturat bate înspre trei sute și … de leușteni, ceea ce înseamnă că pentru treaba asta, plus comisionul aducătorului s-ajunge pe la zece miare de lei, banu’ jos.
De unde am dedus că suspomenitul iubește, pardon, respectă damele grozav, ceea ce nu-i la îndemâna fiecăruia, iar dacă e să ne luăm de amploarea generozității distinsului, am putea categorisi gestul în sfera investițiilor strategice, că nu se știe niciodată când Mercurul devine retrograd, Venus se sucește cu spatele și Jupiter fornăie ca un armăsar de patru ani în fața găleții cu apă rece. Așa că, bravos, distinse … și la mai multe, dar cu chitanță!
