A scrie despre Crăciun, pentru a nu știu câta oară, poate fi o încercare destul de drăguță, mai ales dacă în public sunt și aplecați înspre cele lirice sau măcar, cât de puțin, spre lectură.
Numai că studiile făcute în Europa asta și pe lung și pe lat nu-mi dau mari speranțe că ar fi așa. În România nu se citește. Chiar dacă am lăsa cercetarea asta în seama oamenilor de știință britanici, altfel niște simpatici, mi-e greu să cred că, într-o țară unde mai sunt inși ce învață limbi străine la bătrânețe, aceasta poate fi codașa continentului în materie de citit. Dar dacă rezultatele „vorbește“, nu ne băgăm.
O lăsăm așa și parcă mă gândesc la cei plecați în afara căminului și a patriei, care au îngroșat numărul celor cu lectura la nivel de hobby din trenurile marilor metropole, unde nu-s așa de multe librării precum s-ar crede.
Mai mult, nici rezultatele astea nu pot să le înghit deloc, pentru că știind metodologia unei astfel de investigații, mi-e greu să cred că cineva dă un purcoi de bani, ca să afle cât se citește într-un areal. Fie vorba între noi, afacerea cu carte nu-i una care te umple de bani, ci mai degrabă de respect.
Vă întrebați ce treabă are cu Crăciunul? Păi, nu are pentru că, dacă vom avea câteva zile libere, sigur le vom dormi într-un mare fel, sigur vom bea … suficient, sigur ne vom ghiftui la insistențele gazdelor și așa mai departe, pentru că, totuși, nu se poate ca tot marketingul ăsta feroce din ultima lună să n-aibă victimele sale tradiționale.
Post factum devenim mai ipohondri și apoi să vezi kile de naturiste pentru colesterol, pântece și articulații mai mobile. Felcerii fac bani frumoși, ce-i drept pe spatele lipsei noastre de măsură, dar au o scuză: nu-i prost cel ce cere prețul, ci plătitorul acestuia, așa că … tot înainte, balta are pește și farmaciile personal amabil.
Tot în vremea asta, lumea îți întreabă aleșii ce vor să le aducă Moș Crăciun și toți vor da aproape același răspuns – sănătate. Hai, nu zău?! N-ar spune unul că așteaptă un măr, o plăcintă, o hăinuță curată și moale, o jucărie ca pe vremuri ori o pereche de mănuși un pic mai mari ca să ajungă și pe la iarna viitoare.
Nu. Lui Moș Crăciun i se cer branduri, vârfuri de gamă, produse premium și alte gogomănii care fac același lucru ca și similarele de câteva ori mai ieftine. Dar, na, e moda!
Și mai este și capitolul urărilor. Se minte într-un hal cu urările astea, de-ți vine să fii în locul mâțelor din „amintirile“ lui Creangă. Dar așa-i obiceiul. Să urezi sărbători fericite. Numai că, judecat la rigoare, fericirea este o de un subiectivism feroce, are doza sa de adevăr suprem pentru posesor și nimeni n-o poate pune la îndoială.
Fiecare se simte fericit în felul său și când îi urezi așa ceva, nu-i dai metodologia de a fi fericit ori logistica, ori motivul. Îi aduci aminte de prilej. Ați văzut vreun român să fie fericit la comandă sau consecutiv unei urări de tipul – bre, hai, fii fericit! Doi, trei și… ?
Desigur, nu.
Mă retrag fără a vă dori fericire, ci cu o invitație de a descoperi ceea ce susțin unii că ar fi magic: Crăciunul. Cel de după Ajun, nu cel trâmbițat de prin octombrie, da? Fiecare cum poate.
Numai de bine,
Văru
