Nu știm cum se face, dar în momentele de emoție națională ce au în vedere ba bugetul pentru 20 cu 20, ba soarta autostrăzilor, ba una, ba alta, răsare câte o neștiută de se crucește o țară întreagă de gogonată ce este, întărind ideea că verbul a fura este încă un aminoacid din șirul celor ce formează ADN-ul mioritic.
Și unde credeam că Banatu-i fruncea și că la Arad îs oameni de ispravă, na, că ni s-o dat cu firma-n cap, că nu-i chiar așa. Acuma, ce-i acolo e treaba lor, dar ce-i la noi … e din altă poveste.
Dacă dați o geană peste conducerile mai multor instituții din peisaj, o să vedeți că nu toți cei aflați în fotoliul de șef sunt de-ai partidului, ce până mai ieri era la putere, ei traversând cu succes perioada, de parcă ar fi fost cumătri cu social democrația. Dacă la partidoi se știa – dom’le, n-ai cum să-i schimbi – realitatea a fost cu totul alta.
Că o venit vremea să transpire ori s-au săturat o seamă, recent au început să se audă niște zumzete cum că mnealor șefii de care vorbim ar fi plătit un fel de cotizație partidoiului– a se ceti taxa de nebăgat în seamă – doar că aceste contribuții nu ajungeau. Nu ca și mărime, ci ca și traseu.
Cei ce ar fi trebui să aibe grije de bunul mers al acestor marafeți, se pare că au schimbat macazul și firfireii intrau pe abătută taman în buzunare private, lăsând partidul în așteptare și cu buza umflată.
Nu se cade s-arătăm cu degetul, dar îndată ce se bășica lumea că nu e bani la partid, al dreacu’ că veneau niște donații, nu mari ca să bată la ochi, ba de la domnu Lupu, ba de la dom Macovei, ba de la Romică Olteanu, evident cu sume la vedere, tăiat de chitanțe, cu nume în clar etc., adică cu acte în regulă, semn de mari oameni și strașnice caractere. Aferim!
