A nimerit orbul Brăila, darmite buda…

Dacă tot se împlinesc anu ăsta trei decenii de la ceea ce numesc unii revoluție, o seamă din conducerea filalei de la noi a partidului cu social democrația-n frunte și priviri au zis că ar fi momentul pentru o dare cu var mai aplicată la sediul din dotare, că nu dă bine la obiective.

Și știți cum e, imediat după ce dai o mână de var, schimbi și geamuri, și tocuri la uși, de-ți faci o gaură-n buget cam de aceeași mărime cu mnealui, bugetul. Acuma, s-ar fi făcut și la partidoi o asemenea gaură, numai că lipsea bugetul sireacu’, așa că oamenii au făcut cu ce au avut.

Cu mână de la mână, picior de la picior, de colo niște var, de dincolo un pic de ghips s-a schimbat câte ceva, numai că … insuficient. Mai cu seamă la capitolul electric, deficitul e aspru, la modul că nu-s suficiente becuri pentru locurile umbroase, cele existente fiind menite iluminării activității de partid.

Așa se face că de vreo șase luni la vespațiana PSD-ului din centru nu-s becuri, telefoanele din dotarea celor păliți de cele naturale dovedindu-și cu prisos necesitatea și pe funcția de iluminatul locului.

Acuma la membri să zicem că e mai facil, dar la distinsele membre e nițel mai complicat, dar n-au fost plângeri, semn că ori se intra cu becul în poșetă, ori se știa locul și cu ochii minții, ceea ce anulează orice sursă de lumină.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here