Domeniul secret al managerului de la Spiridon. Proprietăți subevaluate pentru a justifica o avere colosală

Cel mai longeviv director de spital, 14 ani de zile șef la Sf. Spiridon, Ioan Bârliba a construit un domeniu de 8.000 de metri pătrați, cu vilă și pădure, în valoare de peste 300.000 de euro @ În acte, moșia a costat doar câteva zeci de mii de euro @ Anul trecut, Bârliba și-a întregit proprietatea cumpărând mai multe suprafețe de teren cu 2 euro/mp, în vreme ce prețul pieții este de zece ori mai mare, 20 de euro/mp @ Bârliba a plătit pentru terenuri doar numerar, ocolind băncile pentru a nu lăsa urme @ Legea impune un prag maxim al plăților în numerar de 50.000 lei @ O singură tranzacție a fost „spartă” în mai multe contracte pentru a evita depășirea acestui prag @ Drept exemplu, pe 10 iulie 2018, Bârliba încheie două contracte cu aceeași vânzători pentru achiziția a trei suprafețe de teren alăturate @ Prețul declarat este derizoriu și hilar: 9 lei/mp @ Șeful de la Spiridon și-a făcut vilă pe trei nivele cu autorizație de casă de vacanță în regim P+E, declarând o valoare a investiției de doar 34.000 de euro @ Casa face 150.000 de euro @ Soții Bârliba se încurcă în declarații @ „Prețul tranzacției este real și a fost plătit în fața notarului”, spune Ioan Bârliba @ „Am plătit în tranșe: azi 1.000 de euro, peste un timp încă o mie…”, a spus Cornelia Bârliba @ La o emisiune TV, Bârliba s-a plâns: „Salariul meu de manager este echivalentul al celui unei asistente de terapie intensivă” @ Pentru neregulile depistate la Spiridon, deputatul USR Emanuel Ungureanu i-a făcut plângere penală lui Ioan Bârliba la DNA @ Acuzațiile: achiziții directe suspecte și gestionarea frauduloasă a patrimoniului  @ În urmă cu câțiva ani, urmare a denunțului făcut de același deputat USR, medicul clujean Mihai Lucan a fost încătușat de DIICOT

Bucurându-se de propteli politice solide, Ioan Bârliba este cel mai longeviv director de spital din Iași. Șeful de la Sf. Spiridon nu a rezistat degeaba vreme de aproape 15 ani pe funcție. A strâns și avere. Domeniul său de la Bârnova se întinde pe o suprafață de 8.000 de metri pătrați într-o zonă exclusivistă unde s-au stabilit oameni de afaceri și chiar un înalt procuror. Gardul șerpuiește paralel cu drumul, iar limita proprietății nu o poți cuprinde cu privirea.

Poarta este semnalizată: „obiectiv sub protecția GIP Est”. Coincidență – Spitalul Sf. Spiridon completează portofoliul de clienți al aceleiași firme de pază. În plus, proprietatea este securizată cu mai multe rânduri de sârmă ghimpată, ca în lagărele de concentrare.

Valoarea terenului în zonă a depășit pragul de 20 de euro/mp. Cu toate acestea, Bârliba face tranzacții imobiliare la preț de chilipir la prețuri de zece ori mai mici. Și-a extins proprietatea de la an la an, cumpărând terenuri cu 2 euro/mp.

Achiziție imobiliară, „spartă” în mai multe contracte. Miza, dovada plății!

Pe 10 iulie 2018, soții Ioan și Cornelia Bârliba cumpără de la familia Pânzariu trei suprafețe de teren, toate făcând parte dintr-un lot de pământ compact. În loc să parafeze un singur contract pentru toate cele trei loturi de teren, au fost semnate două contracte. Valoarea declarată a contractelor se situează sub valoarea de 50.000 lei fiecare, sumă care, odată depășită, trebuia achitată doar prin virament bancar. Astfel, în aceeași zi, la același notar, și de la aceleași pesroane, soții Bârliba cumpără 5.000 de metri pătrați de teren, lângă vila de pe strada Gutuiului din Bârnova la un preț de doar 9 lei/mp.

În zonă, prețul este de 20 de euro/mp, iar un vecin susține că familia Pânzaru a scos la vânzare terenul cu 25 de euro/mp. „Am vrut să cumpăr, dar prețul de 25 de euro mi s-a părut exorbitant”, spune acesta.

Cu privire la aceste tranzacții, soții Bârliba se contrazic în declarații. Managerul de la Spiridon spune că a plătit banii în fața notarului, în vreme ce soția acestuia, Cornelia Bârliba, angajată a DSP Iași, a spus că a achitat terenul în rate, în timp, parte din bani fiind achitați anterior parafării tranzacției.

În acte, terenul a costat doar 20.000 de euro

Prima achiziție imobiliară a familiei Bârliba a fost în 2006, când a cumpărat de la aceeași familie Pânzaru 1.000 de metri pătrați cu doar 5.780 lei. În 2016, Bârliba cumpără de la familia de medici Eduard și Ramona Crauciuc, terenul alăturat, tot în suparafață de 1.000 de metri pătrați cu 40.000 lei. Prețul terenul scade din nou în 2018, când Bârliba cumpără cei 5.000 de metri pătrați, de la familia Pânzariu.

Casa de vacanță, vilă în toată regula

În 2009, Primăria comunei Bârnova emite pe numele soților Bârliba autorizația de construire nr. 188 pentru edificarea unei case de vacanță cu parter și etaj. Conform acestui document și a planșelor anexate, casa trebuia să dispună de o suprafață totală de 183 metri pătrați cu o amprentă la sol a clădirii de 117 metri pătrați. În realitate, casa de vacanță a ieșit cu parter, etaj, mansardă și terasă. Conform autorizației de construire, valoarea investiției a fost 158.975 lei, echivalentul a aproximativ 34.000 de euro. Conform estimărilor constructorilor consultați de 7IAȘI, valoarea reală a edificiului este de aproximativ 150.000 euro.

Managerul de la Spiridon susține însă că ultimul nivel al vilei este de fapt un pod, care are destinația de spațiu de depozitare.

„Nu e mansardă. Este un pod. Îmi țin pantofii acolo. Chiar am să vă invit la mine acasă, să vă arăt. Când am început construcția casei, am luat un credit de 110.000 euro. Cred că de la Banca Transilvania. Se poate verifica”, a spus Ioan Bârliba.

Bârliba, dat pe mâna DNA de către deputatul USR Emanuel Ungureanu

În urmă cu câteva zile, deputatul USR Emanuel Ungureanu, vicepreședinte al Comisiei pentru Sănătate, a sesizat DNA Iași cu privire la mai multe fapte pe care managerul Ioan Bârliba le-ar fi comis în calitate de manager al Spitalului Sf. Spiridon. Sesizarea vizează modul în care au fost realizate mai multe achiziții publice, dar și gestionarea frauduloasă a patrimoniului spitalului.

„În fapt, managerul Bârliba ar fi comis abuz în serviciu atunci când a achiziționat în condiții de nelegalitate mai multe echipamente medicale în intervalul 2016-2019.

Vă rog să analizați (1)- achizitia   (2016-2018)  netransparenta    de oxigen  medical  de  la    Linde  Gaz Romania  SRL   prin  procedura    negocierii   directe  fara  publicitate  (A.2).

(2) -achizitia  directa    a  unui   defibrilatorui  bifazic   (A13.10)   la  un  pret  dublu  decat    valoarea  de    piata  a  produsului

(3)-achizita   netransparenta    sistemului  Shaver  pentru   artoscopie  (A.13.28)   prin    indicarea  unor   coduri  CPV  nereale  in  scopul   evident   de  a include  produsul  in pragul  valoric  aplicabil  achizitiilor  directe   (se  impune   aici   o  analiza     comparativa  de  preturi  pentru  a  putea   cuantifica mai exact paguba.

(4)- cedarea  in   folosinta   cu  titlu  gratuit   in  favoarea  Fundatiei  Epitrofia   Sp. Sf Spiridon  a  unui  spatiu  de  17,5   mp      aflat  in  administrarea  unitatii  spitalicesti    (proprietate publica)  (k.2)”, se arată în plângerea înaintată de deputatul Ungureanu.

Tudor LEAHU

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here